Cu toții ne-am trezit, conștient sau nu, în situații aparent imposibile, în care Vinovăția ne-a făcut să ne contorsionăm de durere, într-o angoasă emoțională copleșitoare.
A fi victima șantajului emoțional se simte ca și cum ai purta o greutate invizibilă, o presiune constantă care îți manipulează inima și mintea. Nu este la fel de evident ca o constrângere fizică, dar doare la fel de profund, dacă nu chiar mai mult. La început, nici nu realizăm că se întâmplă. Vinovăția, frica și obligația care se infiltrează încet în interacțiunile noastre par justificate. Până când nu mai sunt.
Să vă dau un exemplu: cineva drag îți solicită ajutorul/prezența/implicarea în ceva pentru care nu ai energie/îți face rău/te obosește/te nedreptățește etc. Refuzi politicos, explici refuzul. Și începe: „Ah, dar credeam că ții la mine”/„Nu mă iubești”/„Nu-ți pasă”/„Nu dai doi bani pe relația noastră”/„O să-ți pară rău când eu nu voi mai fi” etc.
Vă sună cunoscut?
Confuzia
Una dintre cele mai dificile părți ale mecanismului care face să funcționeze șantajul emoțional este Confuzia. Ne pasă de persoana implicată și, adesea, ea susține că îi pasă foarte mult de noi. Dar șantajul emoțional ia iubirea sau grija și le distorsionează. Suntem puși în fața unor alegeri imposibile, în care orice decizie pare să ducă la pierderea a ceva important, fie că este vorba de aprobarea lor, de liniștea noastră sau de o parte din propria identitate.
Îndoiala de sine
S-ar putea să începem să ne îndoim de noi, întrebându-ne dacă nu cumva noi suntem cei nerezonabili, egoiști sau exagerați. Am simțit și eu în ultima vreme corzile invizibile care trag de respectul meu de sine până când m-am simțit prinsă într-o dinamică relațională care m-a epuizat constant.
Izolarea
M-am simțit izolată ca o insulă pustie, pentru că manipulările sunt subtile—cum să explic altora că m-am simțit prinsă de cuvintele cuiva, când nu există lanțuri vizibile? Când oamenii văd o persoană puternică, plină de viață, cu o creativitate debordantă și, care, culmea - zic ei- lucrează cu alții tocmai pe acest domeniu.
Să vorbesc despre asta a rezultat zilele acestea să fie riscant, deoarece frica de a pierde persoana sau de a fi înțeleasă greșit planează asupra fiecărei încercări de a-mi afirma propriile nevoi.
Oamenii care contează pe mine să fiu locomotiva inițiativelor noastre comune s-au panicat, liniștea lor a fost destabilizată, din cauza faptului că mi-am dat voie să cad, să mă simt înfrântă. Din cauza faptului că am simțit și exprimat neputința mea temporară și disperarea care m-a cuprins. Am simțit că mă sufoc, că nu am spațiu în care să fiu autentică, să fiu eu, că mi se ia dreptul la Autenticitate personală.
Și, deși știu că oamenii aceștia țin la mine, nevoia lor de entuziasmul și determinarea mea a fost mai puternică decât compasiunea. În contextul în care am fost la pământ, mi s-au pus pe umeri poveri mai mari și mai mari, până m-am simțit sfâșiată în bucăți, precum Papesa Ioana.
Ca și cum acele bucăți din mine – relicve, erau suficiente ca să aducă energie în altă parte. Am realizat, în durerea și disperarea mea, că poate, cei din jurul meu au nevoie de flacăra aceea magică a speranței pe care o trezesc în oameni și că această nevoie e mai presus de Căderea mea.
Și când am atins fundul prăpastiei, am privit în jur și, așa fragilă cum eram, am reușit să aduc lumină, mi-am amintit de cine sunt eu ca esență, ca bucățică de divinitate. Mi-am amintit cu ce daruri prețioase am venit pe pământ. Daruri infinit mai puternice decât Frica. O singură întrebare de la o prietenă dragă, câteva cuvinte au rupt toate lanțurile fricii care mă imobilizau și m-au ajutat să îndrăznesc din nou să zbor.
Eliberarea din jugul șantajului emoțional
Eliberarea din șantajul emoțional necesită un curaj imens și o întoarcere la conștientizarea de sine, această conștientizare care a venit instant, eliberată de o întrebare magică. Mai mult, recunoașterea a ceea ce este cu adevărat, o formă de control care erodează siguranța emoțională, este primul pas. Apoi urmează provocarea de a stabili limite, de a căuta sprijin și de a-ți recâștiga independența emoțională.
Este un proces dificil, care nu se întâmplă peste noapte, dar este și unul de vindecare profundă și de redescoperire a valorii de sine.
Azi, la câteva zile distanță, stau dreaptă, plină de resurse și vă scriu. Frica este tot acolo, nu ezită să se asmută asupra mea și își înfige colții înfometați ori de câte ori are ocazia.
Dar recompunerea mea ca om a început, mă restructurez piesă cu piesă, idee cu idee, pas cu pas. Sunt aici, tot mai conștientă de abilitățile cu care am venit, de oportunitățile din jurul meu pe care înainte nu le-am văzut. Dar pe care, în elanul meu de a mă ridica de la pământ, le-am întrezărit și încep să le văd din ce în ce mai bine. Sunt aici, am revenit Acasă în Mine.
Foto: Freepik
