Să fii perfect: povara copilăriei moderne

Când e prea multă, când e prea puțină și ce efect are presiunea performanței

Trăim într-o societate în care copiilor li se impune, încă de mici, un ritm de viață alert. Foarte mulți dintre ei au încă de pe la 6-7 ani un program căruia chiar și adulții i-ar face față cu greu. 

Din dorința de a-i ocupa timpul copilului într-un mod util, mulți părinți își înscriu copiii la tot felul de activități, lucru care vine la pachet cu o mulțime de avantaje, dar și cu consecințe care i-ar putea periclita copilului echilibrul emoțional. 

Sigur, este important să testăm diverse activități până ne dăm seama care sunt punctele forte ale copilului, ce interese are, care este acel lucru pe care îl face cu atâta plăcere încât efortul pe care îl depune pentru a obține rezultate este anihilat de bucuria reușitei. 

Dar, de aici până la a-i ocupa întreaga zi cu activități este cale lungă, cale ce duce de multe ori pe un tărâm înfricoșător: cel al depresiei, anxietății și epuizării.

Teama de eșec apare în mediu de presiune

Din păcate, din ce în ce mai des întâlnesc în cabinet copii și adolescenți copleșiți de faptul că nu pot ține pasul cu ce au de făcut sau temători că și-ar putea dezamăgi părinții, profesorii, antrenorii sau chiar pe ei înșiși.

La acești copii apare conflictul emoțional între speranța că vor reuși și teama de eșec.

Din păcate, mulți dintre ei trăiesc în această tensiune continuă și nu se bucură de drumul lor. Singurul lor scop este să obțină cea mai mare notă, să fie primii la concursul la care au participat, să fie cei mai buni în tot ce întreprind, să strălucească în toate. Dacă nu reușesc să-și atingă obiectivele, totul se transformă într-o adevărată catastrofă. Mulți dintre ei își doresc, în momentul în care trec printr-o astfel de situație, să renunțe. Este de fapt dorința de a evita să se mai confrunte pe viitor cu insuccesul.

Pierd capacitatea de a se bucura

Unii dintre copii nu reușesc să se bucure și să celebreze rezultatul obținut nici când ajung acolo unde și-au propus. Imediat apare gândul la următorul concurs, următoarea notă maximă, următorul trofeu. 

Cei care au încă de mici un asemenea stil de viață își formează convingeri de genul: „indiferent cât m-aș strădui, nu voi fi niciodată suficient de bun" sau „nu sunt valoros decât dacă obțin rezultate".


Noi, părinții avem un rol important în modul în care copilul se va raporta la sarcinile și activitățile pe care le are de îndeplinit și, eventual, dacă este suficient de ambițios, determinat, perseverent, la modul în care își va construi motivația de a face performanță. 

Este extrem de important ca motivația de a performa să fie a lui și nu a unui părinte care își dorește să-și îndeplinească visurile punând presiune pe copil.

Echilibrul emoțional al copilului este cu siguranță mai important decât rezultatul la examenul dat în clasa a V-a pentru a intra la un colegiu prestigios sau obținerea unui titlu la un concurs sportiv. 

Este prea mult când copilul este tot timpul obosit, când nu mai are chef de nimic, când lucrurile care înainte îi făceau plăcere nu îi mai aduc bucurie, când, în pofida oboselii, nu reușește să aibă un somn odihnitor, când se retrage în sine.

Pot apărea consecințe serioase

Principalele consecințe negative ale presiunii, indiferent de la cine vine aceasta, sunt anxietatea și depresia.

Anxietatea ia naștere din teama de eșec care amenință stima de sine, imaginea de sine și autoaprecierea, dar și din teama de a nu fi capabil să rezolvi o situație care ar putea apărea pe parcurs.

Depresia apare pe fondul suprasolicitării și al stării de alertă: să nu ți-o ia nimeni înainte, să nu te oprești din învățat, antrenat, căci e ca și cum ai pierdut cursa înainte să înceapă.

Cum rescriem povestea?

Sunt copii foarte buni, cu abilități excepționale în anumite domenii, copii orientați spre competiție, cu o puternică motivație de a performa la nivel academic sau sportiv. Cum să-i susținem?

Dacă am reuși să încurajăm mai mult în loc să criticăm, să punem accentul mai degrabă pe efortul copilului, pe cât de mult s-a străduit și cât a progresat, decât pe rezultatul în sine, dacă am avea așteptări realiste, toți am avea de câștigat.

Un copil motivat spre performanță are trăsături de personalitate precum: perseverență, voință, responsabilitate, concentrare, dorință de a cunoaște, disciplină, rezistență la efort. Când unui copil îi place ce face, el se va cufunda în activitatea respectivă și nu se va lăsa distras de nimic din ce este în jurul lui. 

Un copil care face performantă - în orice domeniu - își dezvoltă flexibilitatea, agilitatea, încrederea în sine, autonomia. Învață să-și amâne satisfacerea dorințelor, crește nivelul exigențelor față de sine însuși, are dorința de a se dezvolta continuu, face față mai usor tuturor provocărilor, căci adaptabilitatea îl caracterizează.

Așadar, e important să evaluăm corect abilitățile copilului, să avem așteptări și atribuiri realiste, să-l învățăm să se bucure de drumul pe care îl parcurge spre performanță, să-l încurajăm și să îl învățăm să se bucure de roadele efortului lui.

Foto: Freepik