Zicala „vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri” reflectă un mecanism psihologic profund, care ne influențează percepția asupra reușitelor altora. Această strategie mintală de a diminua realizările altora ne oferă o formă de consolare, dar în același timp ne poate împiedica să ne dezvoltăm și să ne atingem propriile obiective. Dacă X a obținut ceea ce eu îmi doresc, minimizez reușita lui pentru a minimiza propria mea pierdere. Dar este, oare, o strategie utilă sau doar o strategie cu care ne furăm singuri pălăria?
Mecanismul psihologic al invidiei
Când observăm succesul altcuiva, este ușor să ne simțim amenințați. Această amenințare poate genera invidie, o emoție care ne determină să ne dorim să diminuăm realizările celorlalți. În loc să recunoaștem meritele și eforturile depuse de aceștia, ne convingem că reușita lor nu este atât de valoroasă.
Această strategie ne oferă o iluzie de confort și validare, deoarece ne permite să ne simțim superiori sau, cel puțin, să ne justificăm propriile eșecuri.
Conform psihologului Leon Festinger, teoria comparației sociale sugerează că ne evaluăm abilitățile și realizările prin compararea cu ceilalți.
Când ne simțim inferiori, tendința de a minimaliza succesul altora devine o apărare psihologică. Astfel, în loc să ne concentrăm pe îmbunătățirea noastră personală, ne îndreptăm atenția asupra defectelor percepute ale celor din jur.
Dar de ce avem nevoie să nu aibă succes cei din jur?
Nevoia de a diminua reușita altora poate fi alimentată de insecuritățile noastre. Atunci când vedem pe cineva având succes, ne confruntăm cu propriile noastre temeri și frustări. A afirma că „strugurii sunt acri” ne protejează de sentimentul de inferioritate și ne oferă o scuză pentru a ne justifica stagnarea.
Această abordare se transformă într-un cerc vicios: cu cât ne comparăm mai mult cu ceilalți, cu atât ne simțim mai neîmpliniți și mai dornici să ne consolăm prin diminuarea succesului altora.
Psiholoaga americană Carol Dweck a fost întotdeauna fascinată de modul în care oamenii fac față eșecului. Ca tânără cercetătoare, a condus un experiment care i-a marcat direcția atât în viața personală, cât și în cea profesională.
În ce a constat experimentul: un grup de copii de 10 ani a primit o serie de puzzle-uri din ce în ce mai dificil de rezolvat. Carol a observat că, în timp ce unii copii au renunțat, alții au acceptat provocarea cu entuziasm.
Cei care au renunțat, au evitat riscul unui eșec (dar și posibilitatea reușitei).
Cei care au încercat să rezolve puzzle-urile tot mai grele, și-au asumat eventualitatea unui eșec (dar și șansa unui succes).
Ce face diferența între o persoană dispusă să încerce și una care se retrage din cursă? Carol Dweck susține că oamenii de succes au o mentalitate aparte: ei îmbrățișează posibilitatea eșecului și au ceea ce ea numește „mentalitate de creștere”.
Cercetările sale din ultimele decenii au dus la publicarea unei cărți uimitoare, „Mindset”, în care dezvăluie forța motivațională creată de credințele noastre, care afectează profund ceea ce ne dorim și dacă vom obține sau nu acel lucru. Conform studiilor sale, oamenii au două mentalități de bază:
- mentalitatea fixă, care provine din credința că trăsăturile noastre fundamentale nu pot fi schimbate
- mentalitatea de creștere, care se bazează pe convingerea că putem cultiva aceste trăsături prin efort.
Cu alte cuvinte, vom avea copii care se bosumflă în fața unui puzzle dificil și bat în retragere din teamă de eșec (dar motivând că un puzzle greu e plictisitor/inutil/urât - pe modelul strugurilor acri) și vom avea copii care se entuziasmează în fața provocării, se concentrează pe acțiune și perspectiva succesului îi motivează mai puternic decât teama de eșec.
O altă perspectivă: învățarea din reușitele altora
În loc să dărâmăm reușita cuiva, putem alege să o admirăm. Aceasta nu doar că ne îmbunătățește starea mintală, dar ne oferă și oportunitatea de a învăța din experiențele altora. Admirarea succesului poate deschide uși către colaborări, inspirație și dezvoltare personală.
Pentru a schimba această mentalitate, putem practica recunoștința și empatia.
Recunoscând eforturile și sacrificiile altora, ne putem îmbunătăți propria percepție asupra succesului. De asemenea, putem învăța să ne stabilim obiective bazate pe valorile noastre personale, fără a ne compara constant cu cei din jur. Să nu uităm: invidia ascunde teama de insuccesul personal. Admirația aduce cu sine inspirație și creștere.
Foto: Facebook
