Misiunea cea mai importantă a creierului nostru este să ne țină în siguranță. De aceea, o minte sănătoasă va fi mereu atentă la realitatea din jur, va căuta posibile pericole și va oferi soluții bazate pe experiențele noastre anterioare. Va eticheta întâmplări, oameni, reacții pentru a-și ușura misiunea și pentru a oferi soluții cât mai rapid. „Programul” pe care îl folosește este scris pe baza celor învățate, experimentate și transformate de noi în credințe interioare.
Ce înseamnă prejudecata de confirmare
În limba engleză, i se spune „confirmation bias”: mintea distorsionează realitatea pentru a se mula pe ceea ce am setat-o să creadă despre un anumit lucru.
Credințele noastre îi dau creierului o temă: să caute dovezi care confirmă și întăresc ceea ce credem. Acest tip de distorsiune nu este un defect al minții, ci o trăsătură a felului în care funcționează creierele noastre, ale tuturor.
Iată un exemplu: dacă eu îmi spun că viața e grea, creierul va căuta dovezi care să susțină această credință. Dacă-mi spun „nu știu cum o voi scoate la capăt”, îmi setez creierul să se concentreze exact pe situațiile care ilustrează cât de multe am pe cap și cât de puțin probabil este să mă descurc cu toate.
În plus, prejudecata de confirmare tinde și să minimizeze ceea ce poate indica tocmai contrariul credinței respective. De exemplu, când „viața e grea”, cineva își oferă ajutorul. Mintea va spune imediat: „ajutorul mai mult mă va încurca”, „nimeni nu poate face lucrurile în locul meu”, „dacă accept ajutor, înseamnă că nu sunt în stare să fac nimic”.
Pe de altă parte, o minte convinsă că „viața e frumoasă” va căuta perpetuu confirmări în această direcție. Va găsi părticica de bine din situații care altor persoane li s-ar părea doar dificile. Va ști cum să se agațe de fiecare detaliu optimist: o rază de soare, o îmbrățișare, o masă bună după o zi lungă, o baie parfumată, piesa preferată la radio, râsul copilului, joaca pisicii și așa mai departe. Și va alege să ignore sau să dea mai puțină importanță lucrurilor dificile sau neplăcute care apar în existența noastră zilnică.
Și atunci, cine are dreptate?
Adevărul este că viața e și grea, și frumoasă. Cele două nu se exclud, ci se completează. Însă felul în care percepem viața va pune accent fie pe „greu”, fie pe „frumos”, în aceeași realitate.
Prejudecata de confirmare este cea care face diferența. Ea pune lumina reflectoarelor pe ceea ce confirmă credințele noastre și lasă într-un con de umbră ceea ce le contrazice.
Iar prejudecata de confirmare, o trăsătură naturală a minții umane, este cea care explică puterea „gândului pozitiv”. Poate v-ați săturat să vi se spună: „gândește pozitiv și va fi bine”. Cum ar putea influența un simplu gând felul în care se desfășoară lucruri obiective, independente de gândirea noastră? Și ați avea dreptate. Însă gândul bun, gândul optimist schimbă radical altceva decât realitatea obiectivă: schimbă pe ce punem accent într-o realitate care vine cu bune și grele.
Dacă trăim ghidați de gândul că „viața e grea”, vom primi zilnic dovezi în acest sens. Se va ocupa creierul nostru să ne arate că avem dreptate. Ne va arăta tot ce subliniază că viața e un chin: ore multe de muncă, trafic greoi, prețuri mari în magazine, vecini gălăgioși, știri alarmiste, copii neascultători, probleme peste probleme.
În schimb, dacă ne impunem să credem că viața e frumoasă (și chiar e!), vom începe să observăm o grămadă de bucurii mai mari și mai mici, pe lângă care, altfel, am fi trecut indiferenți. Doar pentru că nu susțin o convingere interioară pe care am transformat-o în misiunea principală a creierului nostru.
Cum pot folosi prejudecata de confirmare în favoarea mea?
Așa cum programezi un calculator să facă un lucru anume poți programa și creierul să îmbrățișeze o misiune.
Pasul 1: Îmi spun: „viața e frumoasă/ușoară/plăcută”.
Pasul 2: Caut activ dovezi în acest sens. (Încep cu exerciții de recunoștință dimineața și seara. În timp ce te speli pe dinți, gândește-te la 3 lucruri, mari sau mărunte, pentru care simți recunoștință)
Pasul 3: Luăm o situație care ne dă bătăi de cap și găsim, pentru fiecare aspect mai puțin plăcut, unul care ni se pare acceptabil sau chiar îmbucurător.
Iată un exemplu: iar s-a terminat mâncarea în casă, dar m-am săturat să gătesc. Punct plăcut: aș putea asculta muzică sau un podcast în timp ce gătesc sau aș putea sta de vorbă la telefon cu o prietenă. Astfel, timpul petrecut în bucătărie devine mai plăcut și, în plus, mă bucur de timp pentru mine.
Alt exemplu: am o zi aglomerată la muncă. Dar ce bine va fi seara, când știu că am terminat ce aveam de făcut și mă voi răsfăța cu o carte sau cu un serial!
În ambele situații, realitatea rămâne aceeași: trebuie să gătești, trebuie să muncești. Dar tu alegi dacă gătești la telefon cu o prietenă sau în liniște, cu frustrare și obidă. Tu alegi dacă seara ajungi acasă, după o zi grea și lași gândurile să te macine sau te bucuri de seară și te răsplătești pentru efortul depus.
Prejudecata de confirmare este filtrul prin care cernem realitatea. De ce am lăsa să vină spre noi mai ales greul, răul, oboseala, tristețea și urâtul? De ce nu am schimba sita cu una care să permită să ajungă la noi ceea ce ne liniștește, bucură și inspiră? Atitudinea pozitivă nu șterge greul, dar îl estompează. Iar cel mai puternic efect al prejudecăților de confirmare apare atunci când ne gândim la ceva ce ne dorim intens, la situații încărcate de emoție și la credințe importante din felul nostru de a gândi. Nu e excelent să știi că poți folosi acest mecanism în favoarea ta?
Foto: Freepik
