Placido Domingo cântă mâine la Bucureşti. Show-ul este sold out, dar mai sunt disponibile câteva bilete Meet & Greet

Placido Domingo va susţine două concerte extraordinare în România, pe 4 şi 7 noiembrie.

Pe 4 noiembrie, artistul cântă la Sala Palatului din București, de la ora 19:30, iar pe 7 noiembrie la BT Arena din Cluj-Napoca, începând cu ora 19:30.

Spectacolul de la Bucureşti este sold-out, iar organizatorii au anunțat punerea în vânzare a unui numǎr limitat de bilete Meet and Greet, cumpǎrǎtorii având șansa sǎ îl întâlneascǎ pe faimosul tenor Placido Domingo la o recepție specialǎ care va avea loc într-un cadru intim, dupǎ concert.

Organizatorii precizează că la intrarea la concerte sunt acceptate numai biletele cumpărate de pe site-ul https://kimaro.iabilet.ro şi nu de pe Viagogo sau de la alţi resseleri.

În ambele concerte, Maestrul Placido Domingo va cânta alături de Orchestra Simfonica Valahia, dirijatǎ de Eugene Kohn, iar invitaţii săi speciali vor fi: Placido Domingo Junior, tenorul Vlad Mirițǎ, şi soprana Juliana Grigoryan la Cluj-Napoca.

Cântăreț și dirijor, tenor și bariton, Plácido Domingo este unul dintre cei mai apreciați artiști de operă ai omenirii. Repertoriul său include peste 150 de roluri, performanță pe care nu a mai atins-o nimeni, și este considerat de critici „Om al Renașterii”, pentru o carieră strălucitoare și pentru remarcabile contribuții umanitare, răsplătite cu premii de prestigiu și o prețuire globală.

Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit, fǎrǎ loc asigurat, doar însoțit de cel puțin un pǎrinte cu bilet valabil. Accesul copiilor peste 7 ani se face numai pe baza unui bilet valabil. După începerea spectacolului locurile își pierd valabilitatea. Vǎ rugǎm sǎ nu deranjați publicul după ce concertul a început. Pentru detalii și solicitǎri, vǎ rugǎm sǎ accesați adresa bilete@mgsi.ro.

Concertele lui Placido Domingo în România sunt organizate de Kimaro Entertainment. Toate detaliile despre evenimentele KIMARO, aici: https://bilete.magicfm.ro/