Alături de localităţi din Mauritius, Peru, Chile, Mexic sau Japonia, cele două sate românești vor primi sprijin din partea United Nations Tourism pentru a trece în următoarele etape de calificare.
Frumuseţea rară a satului Breb l-a fascinat chiar și pe Prințul Charles, acesta luând decizia de a cumpăra aici mai multe case tradiționale din lemn. Breb a fost inclus pe lista celor mai frumoase sate din România, fiind unul dintre cele mai fotografiate locuri din țară. Printre atracţiile satului se află Creasta Cocoşului, Lacul Morărenilor şi Taul Chendroaie, toate rezervaţii naturale. În localitate se găseşte şi o Biserică veche din lemn, ce dateaza din anul 1300.
Stâna la munte, unde se practică mulsul şi măsuratul laptelui, Jocul la şopron, colindele din seara de Crăciun, cu grupuri de colindatori pe la case, sunt obiceiuri şi tradiţii din partea locului. Brozbuta, un fel de sarmale sau coastele şi cârnaţii cu mămăliga sunt mâncaruri pe care le puteti savura aici, scrie https://maramures.org.
Comuna Polovragi, unde se află cel mai îngust canion din Europa şi peştera Polovragi, despre care se spune că a fost lăcaşul zeului dac Zamolxe, este din 2018 staţiune de interes local.
În anul 2024 „Cel mai bun sat turistic” a fost desemnat San Casciano dei Bagni (Siena), premiat pentru capacitatea sa de a fi un gardian al culturii și tradițiilor locale.
Foto: Aventurescu, Romania Travel Guide