Gabrielle Chanel (1883-1971) a redefinit, împreună cu alți creatori, moda feminină, în secolul XX.
După primul război mondial, rochiile ei ușoare din jerseu, lipsite de ornamente inutile, aproape sărăcăcioase, au impus stilul „sărăciei de lux”. Trupul feminin, eliberat de creațiile lui Paul Poiret și de război, își trăiește gloria cu faimoasa rochie neagră. Dar Domnișoara nu s-a oprit doar la o siluetă lejeră, fără corset, ea i-a oferit femininului, eliberat de convenții, o nouă atitudine, care traduce metamorfozele sociale din anii nebuni. Neconvenționala Chanel nu poate fi înțeleasă decât în contextul epocii sale, multe dintre creațiile ei datorează imens spiritului timpului și prietenilor ei din avangarda pariziană.
Asociată, de cele mai multe ori, cu două transformări spectaculoase ale siluetei feminine (în interbelic și în postbelic), Chanel a oferit femininului câteva creații definitorii: parfumul Chanel No 5, la petite robe noire (1928), ținutele inspirate de hainele marinarilor, taiorul Chanel (1954), geanta 2.55 și bijuteriile pur decorative. Toate acestea au venit într-un moment de de redefinire a standarelor și percepțiilor sociale, ele constituindu-se într-o imagine a femininului elegant, dar și dornic să își afirme libertatea.
Într-un articol din 1927, publicat în Vogue France și intitulat Chanel sau geniul accesorizării, prințesa Bibescu remarca capacitatea creatoarei de a adăuga ceva inedit, care impresiona și uimea atunci când elabora o ținută feminină. În viziunea Domnișoarei, accesoriile nu erau menite să evidențeze statutul social și economic al purtătoarei, ci personalitatea acesteia. Într-o replică rămasă memorabilă, Chanel considera că gâtul doamnelor nu era casa de valori a soțului!
Simplificarea formelor și raționalizarea ținutelor au determinat-o să propună forme simple, comode și accesorii versatile. În 1927, inventează o centură bijuterie care se adapta la rochiile de zi, dar și de seară.
În anii '20, transferă bijuteriile din sfera patrimonială în cea a accesoriilor esențiale pentru silueta feminină, totul culminând cu deschiderea unui raion dedicat bijuteriilor fantezie. Bijuteria nu mai este făcută pentru a provoca invidia sau uimirea. Trebuie să rămână un ornament și un motiv de amuzament pentru purtătoare, nota Paul Morand în Allure de Chanel.
Legendară era și dorința ei de a amesteca bijuteriile veritabile cu cele fantezie, fotografiile și cronicarii epocii amintesc o broșă-pandantiv, din secolul XIX, ornată cu diamante șlefuite în stil vechi și cu un smarald, care era purtată cu nonșalanță alături de diverse pietre de sinteză imitând rubinele și smaraldele.
Pietrele fantezie au ajutat-o să își să își exprime libertatea creativă, dar nu a respins materialele și pietrele prețioase sau tehnicile de prelucrare tradiționale. Faimose în acest sens sunt broșele Dianei Vreeland, editoarea Vogue SUA.
Acoperite în întregime de safire neșlefuite, rubine, smaralde, citrine, turmaline, acvamarine, ele evocă gustul lui Chanel pentru culoare și asocieri inedite. Grație lor, ținutele austere căpătau relief și personalitate. Interesant este faptul că broșele erau adaptabile, putând fi purtate la turbane, pălării, pe cordoane, centuri etc.
Inedite și utilizate permanent erau și tehnicile iluzioniste, rochiile erau decorate cu broderii de tip bijuterie, imprimeuri din anii '20 evocau lanțurile, șiragurile de perle și alte podoabe.
Colaborarea mitică cu Fulco di Verdura a avut ca sursă de inspirație colecțiile medievale și renascentiste de la Luvru, tezaurul lui Carol cel Mare de la Dresda, dar și originile mediteraneene ale creatorului. Brățara manșetă, emailată, cu cruce malteză, este o piesă iconică, care fascinează și astăzi.
Inspirația istorică este reluată în anii '60 atunci când începe colaborarea cu Robert Goossens. Veneția, Bizanțul, celții, lumea orientului sunt surse de inspirație. Cruci din cristal de rocă și turcoaz evocau Orientul medieval, broșele cu acvile și fibule vizigote erau inspirate de comorile evului mediu, iar monturile din metal ajurat erau tipice Renașterii. Pietrele neșlefuite aminteau de relicvarii bizantine. O altă sursă de inspirație erau colecțiile de picturi ale muzeelor europene (Durer, Holbeine, Veronese).
Dar mai sunt și foarte multe trimiteri la muzeul ei imaginar: semnele zodiacale, spicul de grâu - simbol de prosperitate și fertilitate, camelia, materiile emblematice – cristalul de rocă utilizat în decorarea apartamentului său și căruia îi atribuia un rol protector extraordinar.
Acest scurt articol a fost inspirat de expoziția Gabrielle Chanel, Manifeste de Mode, Palais Galliera, Paris, octombrie 2020- iulie 2021 și de catalogul publicat cu această ocazie.
Monica Neațu, istorică, este lectoră la Fundația Calea Victoriei, unde va susține cursul Strălucire și mister: bijuterii celebre din Renaștere până la Coco Chanel, online, în datele de 5 și 12 decembrie, în intervalul 19.00-21.00.
Este interesată de mentalitățile europene și de legăturile dintre artă și imaginarul politico-religios. În ultimul timp, a studiat rolul femeilor în istoria europeană, încercând să facă cunoscută, prin intermediul diverselor cursuri și conferințe, o istorie la feminin.
dee
