Promisiunea vindecării: între așteptări și realitate

La ce să te aștepți când mergi la psihoterapie.

Cine nu și-ar dori o schimbare rapidă, o soluție simplă care să ne scape de suferință cât ai clipi? Ne doare sufletul? Poate găsim ceva care să-l repare în trei pași simpli. Suntem anxioși? Sigur există o metodă care ne scapă de gânduri în două ședințe! Sună bine, nu? Dar adevărul este că lucrurile nu funcționează așa.

Dacă ar exista o metodă care să vindece totul rapid, probabil că nu ar mai fi atâta suferință în lume. Vindecarea emoțională nu este un sprint, ci mai degrabă un maraton cu peisaje schimbătoare. Și, ca orice călătorie, are momente de descoperire, de surpriză, de efort și de poticniri.

Cât de repede putem „repara” sufletul?

În era livrărilor ultra-rapide și a aplicațiilor care ne aduc orice la ușă în câteva ore, devine firesc să vrem același tip de eficiență și pentru psihicul nostru. Dar mintea și emoțiile noastre nu sunt un mecanism care poate fi optimizat printr-un update.

Unele terapii promit schimbări radicale în timp record și, da, poate că există metode care aduc o ușurare temporară. Dar asta nu înseamnă că problema de fond dispare. Uneori, ceea ce pare un progres rapid e doar un pansament pe o rană mai adâncă. Adevărata schimbare are nevoie de timp pentru a se sedimenta.

Pentru această schimbare nu trebuie să aștepți ani întregi pentru a vedea o diferență, dar este bine să ai așteptări realiste și să știi că procesul terapeutic aduce schimbări treptate, organice. Uneori, nici nu ne dăm seama că ne-am schimbat până nu ne surprindem reacționând altfel într-o situație care altădată ne-ar fi dat peste cap.

Când vindecarea devine o presiune

Mulți clienți care vin la terapie au o întrebare firească: „Cât durează până mă simt mai bine?” Și nu e nimic greșit în asta. Problema apare când transformăm vindecarea într-o cursă cu un termen fix.

Presiunea rezultatului poate deveni copleșitoare. Fiecare săptămână fără progres vizibil poate fi percepută ca un eșec, dar, în realitate, schimbarea se măsoară în detalii subtile. Un gând mai blând față de sine, un „nu" spus acolo unde altădată era un "da" din obligație, o reacție mai calmă într-o situație stresantă – acestea sunt semne reale ale progresului, chiar dacă nu apar peste noapte.

Dar care este secretul succesului într-un demers terapeutic? 

Știm că există multe tipuri de terapie, multe tehnici, multe metode. Dar cercetările arată clar că, dincolo de toate acestea, cel mai important factor în succesul terapiei este relația dintre client și terapeut.

Nu contează dacă metoda folosită se numește cognitiv-comportamentală, psihodinamică, existențială sau psihodramă. Dacă nu există încredere și siguranță în relația terapeutică, schimbarea va fi superficială.

Un terapeut competent nu vine cu certitudini, ci este un partener în procesul de explorare. Iar terapia nu este despre „vindecare instantanee”, ci despre a construi un spațiu în care să poți înțelege mai bine ce simți, cine ești și cum vrei să trăiești.

Cum știi că ești pe drumul cel bun?

Poate că nu poți măsura progresul în săptămâni precise, dar există un criteriu clar: creșterea calității vieții. Iar acest fapt ar trebui să se simtă încă după primele câteva ședințe prin modificări subtile de percepție în care se schimbă unghiul din care privești lucrurile.

Nu înseamnă că vei fi mereu fericit(ă) sau că nu vei mai avea momente grele, dar vei observa că:

Te înțelegi mai bine și ești mai conștient(ă) de propriile emoții.

Reacționezi diferit la lucrurile care altădată te-ar fi destabilizat.

Ai mai multă claritate în relațiile tale.


Simți că ai mai mult control asupra vieții tale.

Dacă aceste lucruri se întâmplă, chiar și în doze mici, terapia funcționează. 

Și poate cel mai mare câștig terapeutic este faptul că terapia nu se termină când ieși pe ușă!

Efectele terapiei continuă mult timp după încheierea ședințelor. În timpul terapiei, nu primești doar un sprijin punctual, ci înveți despre tine – cum funcționezi, ce mecanisme ai, ce îți face bine și ce îți face rău.

Această conștientizare nu dispare odată cu ultima ședință. Din contră, rămâne cu tine și devine un instrument prin care te poți autoregla pe viitor. Poate că nu vei mai avea nevoie de un terapeut lângă tine la fiecare pas, dar vei ști cum să te observi, cum să îți înțelegi emoțiile și cum să faci ajustările necesare pentru a trăi mai bine.

Terapia nu este despre a crea dependență de un proces, ci despre a-ți oferi resursele pentru a continua singur(ă), cu mai multă claritate și echilibru. 

Foto: Freepik