şi după 35 de ani de carieră, 13 albume şi aproape 140 de milioane de albume vândute rămâne o femeie liberă, provocatoare, aşa cum şi-a dorit mereu, şi o sursă de inspiraţie pentru toate generaţiile.
La 17 ani, Madonna Louise Ciccone, născută în Michigan, îşi întrerupea studiile, visând la o carieră şi alegând New York-ul drept primă scenă a afirmarii sale. Care avea să vina în 1983, o dată cu lansarea albumului care îi purta numele şi imediat după aceea cu controversatul “Like A Virgin”, albumul care a dat naştere unui icon. Melodia cu acelaşi titlu a fost urmată de “Material Girl, iar Madonna intra în cultura pop o dată cu MTV-ul.
Femme fatale prin dans, tinute şi atitudine, Madonna şoca încă o dată în 1989 lansând “Like a Prayer” şi provocând un adevărat scandal care avea să continue cu “Erotica” şi fotografiile erotice din cartea “Sex”.
Considerată prea provocatoare a fost boicotată de însuşi Papa Ioan Paul al II-lea, în timp ce artista devenea o adevărată revelaţie pentru lumea modei, creatorul Jean Paul Gaultier imaginând pentru ea celebrul sutien.
La începutul anilor 2000, Madonna lansa deja cel de-al 8-lea album, “Music” şi era un reper pentru tinerii artiştii, de la Justin Timberlake la Pharell Williams sau Avicii.
Astăzi, Madonna duce o viaţă liniştită în Portugalia, la Lisabona, alături de cei 6 copii, dintre care 4 adoptaţi din Malawi şi şi-a încurajat fanii să facă de ziua ei donaţii pentru fundaţia pe care a înfiinţat-o în această ţară.
Artista se află pe coperta revistei Vogue de septembrie pentru care a realizat un shooting spectaculos: îmbrăcată sexy, purtând portjartier, regina muzicii pop nu are niciun complex. Ea rămâne una dintre puţinele artiste care întruchipează definiţia tinereţii. Madonna nu pare să aibă 60 de ani, ci de două ori câte 30 de ani.
Fanii o aşteaptă cu un nou album, după “Rebel Heart”, ultimul lansat şi al 13-lea din carieră, iar Madonna spune că se va opri doar când nu va mai avea nicio idee. “Mă voi opri când mă veţi omorî”, declara ea într-un interviu