Actorul în vârstă de 75 de ani vrea să obţină dreptul de vizită, potrivit unui articol publicat de New York Post.
La sfârşitul anului trecut, Robert De Niro a depus dosarul de divorţ într-o manieră discretă, folosind o procedură anonimă.
El a evitat să ofere prea multe detalii despre divorţ, recunoscând însă că sunt “într-o perioadă de tranziţie”.
Robert De Niro şi Grace Hightower au fost împreună aproape 30 de ani, după ce s-au întâlnit la Londra, când ea lucra într-un restaurant. S-au căsătorit în 1997 şi au împreuna doi copii, Elliot, în vârstă de 20 de ani, şi Helen, de 7 ani. Cei doi au mai vrut să divorţeze şi în 1999, pentru ca în 2004 să-şi reînnoiască jurămintele.