Artista a ales această ţară în special pentru David, fiul ei, care joacă fotbal la Benefica, dar atmosfera din Lisabona a cucerit-o şi pe artistă. Până acum…
Deşi părea că nimic nu ar putea să o determine să părăsească prea curând această ţară, iată ca Madonna s-a supărat şi este gata să îşi facă definitiv bagajele pentru a se muta în America.
Madonna a filmat în Portugalia videoclipul piesei “Indian Summer” şi şi-a dorit să poată filma şi în palatul Quinta Nova da Assunçao, o bijuterie arhitecturală din secolul al XIX-lea. Într-una dintre secevenţe ea ar fi trebuit să intre pe un cal în acest edificiu faimos, însă cererea sa a fost respinsă de primărie. Deşi filmările ar fi trebuit să dureze doar o oră şi jumătate, primarul localităţii Basilio Horta a refuzat categoric să îi permită acest lucru.
“Există lucruri care nu se pot cumpăra. În niciun caz nu vom lasa un cal să intre în palat. Madonna este o artistă, dar palatul aparţine lumii întregi şi nu trebuie să fie deteriorat.”, a declarat primarul.
Madonna nu a acceptat refuzul şi a încercat să facă presiuni, contactându-l pe prim-ministru Antonio Costa. Nu a primit niciun răspuns, iar diva a răbufnit, scriindu-i agentului ei: “Am făcut atâtea pentru Portugalia şi când cer o simplă favoare, pentru că vreau să arăt Portugalia lumii întregi, ei refuza". În final, i-ar fi reproşat agentului său că a sfătuit-o să se mute în Portugalia. “Este vina ta!Tu m-ai convins să vin să locuiesc aici.”