Pink şi Carey Hart au împlinit 14 ani de căsătorie. Mesajele emoţionante pe care şi le-au transmis

Pink şi Carey Hart s-au căsătorit în urmă cu 14 ani, iar cei doi au sărbătorit acum în cel mai frumos mod posibil, transmiţându-şi mesaje adorabile şi publicând fotografii de la ceremonia din 2006.

Pink şi Carey au trecut prin multe încercări în decursul timpului, dar au reuşit să-şi construiască o familie extrem de frumoasă. Părinţi a doi copii, ei au vorbit adesea despre provocările de care au avut parte şi au povestit cum au reuşit să-şi salveze relaţia.

La aniversarea de 14 ani, ei şi-au celebrat povestea de iubire prin mesaje emoţionante şi fotografii care surprind trasformarea lor: „Atât de mulți ani, atât de multe coafuri… Suntem împreună de mult timp. Nu este perfect, însă sunt recunoscătoare că este a noastră. Iubesc familia pe care o avem. Îți mulțumesc că ai pășit în fața mea, lângă mine și chiar în spatele meu în anumite momente. Ești un bărbat adevărat, Carey Hart”, a scris Pink.

Iar Carey Hart şi-a exprimat, la rândul lui, sentimentele: „14 ani în care am fost căsătorit cu această femeie incredibilă. Sunt atât de mândru de relația pe care am construit-o împreună. Amândoi venim din familii dezorganizate, însă am decis să lucrăm la relația noastră. Și uită-te acum la noi! Eram doi oameni care nu se putea adapta în societate atunci când ne-am cunoscut, iar acum ne-am maturizat împreună și avem o familie minunată. Îți mulțumesc că ești prietena mea cea mai bună (știu că nu îți place asta) și o mamă incredibilă pentru copiii noștri. Te iubesc atât de mult”.