La 30 de ani de la prima emisie UniFan Radio, primul radio independent românesc, astăzi Magic FM, Liana îşi începe fiecare dimineaţă de luni până vineri în studioul Magic Start aflat la etajul al 10-lea al unei clădiri care oferă o perspectivă incredibilă asupra întregului Bucureşti. Liana ne-a povestit cum a ajuns să facă radio şi să aibă astfel cea mai frumoasă meserie din lume.
Pe 11 ianuarie se împlinesc 30 de ani de la înfiinţarea UniFan Radio, actualul Magic FM. Pentru unii e o zi normală, pentru alţii o zi cu totul specială. Liana, pentru tine ce înseamnă această zi?
E un fel de a doua zi de naştere. Trebuie să recunosc că eu am apărut spre sfârşitul anului 1990 în echipă, dar mereu am ştiut că sunt norocoasă că am ajuns, dintr-o extraordinară întâmplare, să am cea mai frumoasă meserie din lume.
Cum ai ajuns să faci radio şi să devii cea mai cunoscută voce de radio din România?
Cum ziceam, din întâmplare. Ratasem admiterea la Facultatea de Medicină, bani pentru meditaţii nu erau, să stau acasă nu e genul meu, îmi căutam ceva de făcut. Era septembrie 1990, găsesc un anunţ într-un ziar că se caută tineri vorbitori de engleză pentru un job într-un oficiu de calcul, în Japonia. Mă duc la concurs, îl iau. Mergem la îngheţată să sărbătorim, la cofetăria Continental. În cofetărie radio, muzică bună, un tip zice din radio că se caută oameni să vorbească măcar o limbă străina şi să le placă muzica… Asta e!! Una dintre colegele mele de atunci zice: "La asta ai fi bună! De ce să nu aplici?" Râd, evident!!! "N-am nicio şansă, experienţă…" "Hai să facem un pariu că dacă mergi la concurs îl iei fluierând!?"
Mă înscriu, iar în ziua concursului, în amfiteatrul de la Arhitectură erau peste 200 de tineri. Vreau să plec, ce sens are... Când să ies, apare un tip şi întreabă cine vrea sa intre primul. EU! Intru, citesc, rad, povestesc, îl corectez pe un tip care spune greşit Genesis. O saptămână mai tâziu sună telefonul, răspunde mama, îmi zice că mă caută unul de la nu ştiu ce radio, îmi spune că mai am o probă, în studioul de emisie. ASTAZI.
Mă duc fără nici un fel de chef. Un studio cu multe discuri, cu lăzi albastre pline de viniluri şi CD-uri promo, în care totul părea din altă lume, aproape SF. Intru în studio împreună cu alţi 5 tineri pe care nu îi cunoşteam. Eram toţi stresaţi. La mixer un tip haios care îmi întinde o copertă a unui disc, “My, my, my – Johnny Gill”. Nu auzisem niciodată de el. Tipul de la mixer îmi spune că în 2 minute intru live… am 30 de secunde să spun ceva, inclusiv să mă prezint.
3, 2, 1 "Bună ziua, sunt Liana Stanciu, e o zi absolut superbă de septembrie, soare blând şi un vânt uşor. Aş vrea să vă propun să ascultăm împreună un cantec al unui artist prea puţin cunoscut la noi, titlul vă va convinge cu siguranţă, sună onomatopeic şi totuşi atat de posesiv. Dragi prieteni, aici, la Radio Contact, Johnny Gill – My, my, my..”
Răsuflu uşurată, microfonul se închide… gata! Am scăpat! Se deschide uşa studioului, un tip, impecabil îmbracat, întră şi întreabă fără să salute şi fără alte introduceri... "Cine a vorbit acum?" Cu teamă ridic o mână, că nu prea puteam să articulez. Zâmbeşte!! "Bravo, esti angajată, bobocule!" Am ramas Bobocule multă vreme de atunci! Şi astăzi, daca ne întâlnim, probabil tot Bobocule îmi va spune…
Cum se făcea radio în anii 90? Cât de greu era să te documentezi atunci şi să găseşti muzică?
Cu imensă pasiune. Se aduceau reviste, ziare, din orice ţară, în orice limbă, se decupau, traduceau, lipeau în caiete, se păstrau cu mare atenţie. Toţi cumpăram muzică, de toţi banii pe care îi aveam. Îmi amintesc primul drum la Bruxelles, că am venit cu 2 valize imense de muzică, m-a întrebat vameşul dacă am luat toată Belgia cu mine…
Povesteşte-ne cum arătau studiourile de radio la început.
Studioul in care am intrat eu, prima dată avea mocheta albastră, peticită cu verde, cartoane de ouă vopsite pe pereţi, iar în spaţiul de la intrare avea un loc comod, un fel de canapea pe care stătea tot timpul cineva… fie citea, fie căuta ceva prin cutii cu discuri, fie, dacă era târziu, dormea.
Cât de mult s-a schimbat radioul în aceşti 30 de ani şi cum reuşeşte să îi ţină în continuare pe ascultători aproape, când există atâtea canale concurente?
Daca te uiţi înapoi, la momentul 0, e schimbat tot! Dar schimbările s-au făcut încet, cu particularităţile fiecărei echipe. Au apărut regulile, playlisturile, softul de emisie şi tot felul de alte lucruri importante care au schimbat mecanismele unui program de radio. La început eram extrem de creativi, în competitie unii cu altii, plini de sarcasm în viaţa reala, dar prieteni în FM.
Ce se păstrează astăzi la Magic FM din spiritul UniFan Radio, primul radio independent?
Sper din suflet că pasiunea, dorinţa de a fi altfel, de a arata că ne pasă, că ne asumăm ce şi cum spunem. Şi muuuultă muzică bună.
Dacă nu ai fi făcut radio, există o altă meserie pe care ţi-ar fi plăcut să o faci cu aceeaşi pasiune?
Aş fi fost probabil profesoară sau medic pediatru.
Ce anume te determină ca după 30 de ani să fii tot în radio, zi de zi, de la 6 dimineaţa?
La radio nici o zi nu seamănă cu alta, sunt alte evenimente, alţi oameni on-air, alte motive să o iei de la început.
Cea mai frumoasă amintire a ta din radio este…
Sunt multe… Primul album primit pe CD – A night at the opera – Queen, prima bâlbă serioasa cea cu “Preşterile de Creţuri” – în loc de Creşterile de preţuri, întalnirea cu mari artişti, Toto Cutugno care m-a sărutat cu patos, Oscar Benton care mi-a povestit că refrenul de la “Bensonhurts Blues” nu e Bui, bui, bui … Ci un B care seamana cu V, Cesaria Evora care s-a descălţat şi care a semnat cărţile poştale pe genunchi… sunt multe!
Care este rolul radioului în societatea actuală?
Radioul înseamnă astăzi ceea ce televiziunea era în anii 80, când Buggles lansau Video kills the radio star. Oamenii petrec mult timp la birou, în maşină, acolo radioul e prietenul perfect. În plus, suntem din ce în ce mai stresaţi şi mai singuri, aici din nou radioul poate fi un nesperat ajutor.
Cum vezi radioul peste 30 de ani? Ce va rămâne din ceea ce este astăzi şi ce crezi că va avea în plus?
Nu ştiu cum va fi radioul peste ani, stiu că eu sper din suflet să fiu tot într-un studio, sigur cu păr cărunt şi puţin, cu vocea poate tremurând, dar cu aceeaşi stare de spirit, fiindcă spiritul, ca şi sufletul, nu au vârstă şi nici convenţii!!
