Iată comunicatul organizatorilor:
“După ce am analizat atent situația cu privire la evoluția epidemiei COVID-19, inclusiv măsurile recente luate de autorități, și am luat în considerare toate aspectele implicate în luarea acestei decizii, ne pare rău să vă anunțăm că suntem nevoiți să amânăm cea de-a 13-a ediție a festivalului One World Romania, care ar fi trebuit să se desfășoare în perioada 20-29 martie. Deși implicațiile pentru toate părțile - invitați, parteneri, echipa festivalului - sunt semnificative, iar decizia ne afectează major din punct de vedere logistic și financiar (situație pe care o împărtășim cu toate celelalte asociații independente și instituții din sectorul cultural afectate de actuala criză), considerăm că aceasta e decizia corectă și responsabilă, în contextul actual.
Dorim să mulțumim tuturor partenerilor, invitaților și prietenilor festivalului pentru înțelegerea și pentru susținerea arătate în aceste zile. Suntem hotărâți să reluăm cât de curând organizarea acestei ediții și vom comunica, în scurt timp, o nouă perioadă (în intervalul mai-iunie) în care intenționăm să mutăm festivalul și, ulterior, noul program - pe zile, ore și locații.
Abia așteptăm să ne revedem sănătoși, cu bucurie și poftă de filme documentare.
Echipa One World Romania
Informații despre abonamentele și biletele achiziționate deja:
Abonamentele generale și abonamentele de 5 intrări achiziționate deja rămân valabile, numărul de intrări fiind resetat pentru a permite rezervarea locurilor la noile proiecții.
După anunțarea noii programări, în următoarele săptămâni, biletele individuale de acces achiziționate vor fi schimbate pentru proiecții/evenimente din aceeași categorie de preț printr-un email transmis Eventbook (office@eventbook.ro). Posibilitatea de schimbare a biletelor va fi valabilă până la finalul ediției reprogramate.
Toți cumpărătorii de abonamente și bilete vor fi notificați prin email la publicarea noului program pe platforma de vânzare.
Cumpărătorii pot opta și pentru rambursarea contravalorii biletelor și abonamentelor achiziționate, în termen de 28 de zile de la data acestui anunț. Opțiunea va fi comunicată printr-un email către office@eventbook.ro în care se menționează numărul comenzii.
Pentru orice fel de informații și detalii în acest sens, nu ezitați să ne contactați la adresa de email info@oneworld.ro.