Colegii de la Thrive Global România scriu despre cum este afectat creierul copiilor care stau în faţa ecranelor în această perioadă, cum previi dependenţa de tehnologie în timpul distanţării sociale.
Psihologul a declarat că mai avem şi nişte hobby-uri pe care le-am dus în online, astfel încât timpul petrecut în faţa ecranelor este foarte mare.
“Specialiştii nu recomandă mai mult de 2 ore pentru copiii de peste 12 ani, iar cei mai mici de 12 ani trebuie să stea între 30 de minute şi 2 ore. Cu toţii am depăşit cu mult ceea ce spun specialiştii, care vin cu dovezi ştiinţifice concrete.”
Gabriela Maalouf a declarat că ecranul ne duce într-o stare hipnotică, diferită de cea a învăţării şi a gândirii.
Psihologul a găsit o soluţie, imediat după încheierea şcolii online făcând cu copiii săi jocuri de reechilibrare a emisferelor cerebrale. “E bine să îţi foloseşti ambele mâini şi picioare. Scrie o propoziţie cu mână stânga şi una cu mâna dreapta, du mâna stângă la urechea dreaptă…”
E un efort din partea părinţilor, dar este o necesitate pentru copiii care stau prea mult în faţa ecranelor.
După cursuri este nevoie de jocuri, să stimulăm activitatea cerebrală completă, să facem jocuri terapeutice pentru a afla ce emoţii trăiesc copiii.
Pentru copiii mai mari, psihologul recomandă varianta de discutie şi negociere în familie, copilul trebuie să spună el ce şi-ar dori să facă împreună cu părintele. De exemplu, indiciile grele îi stimulează, îi provoacă. “Pentru adolescenţi cea mai buna variantă este parteneriatul.”, a mai spus Gabriela Maalouf în Magic Start.