Madonna va realiza un film despre viaţa ei - “Vreau să redau călătoria incredibilă în care m-a purtat viaţa”

Madonna va regiza filmul despre viaţa şi cariera ei scris împreună cu Diablo Cody, cineast premiat cu Oscar pentru „Juno” (2007).

„Vreau să redau călătoria incredibilă în care m-a purtat viaţa ca artist, muzician, dansator - o fiinţă umană care încearcă să îşi găsească drumul în acestă lume. Punctul central al acestui film va fi mereu muzica. Muzica m-a făcut să merg înainte şi arta m-a ţinut în viaţă. Sunt atât de multe poveşti nespuse şi motivante şi doar eu le pot spune cel mai bine”, a transmis Madonna.

Numele filmului nu se cunoaşte încă, acesta urmând să fie produs de Universal Pictures. De asemenea nu au fost oferite detalii despre programul de filmare sau despre distribuţie.

La începutul lunii august, Madonna a dezvăluit într-o înregistrare video publicată pe Instagram că lucrează la scenariul filmului împreună cu Diablo Cody.

Madonna a regizat filmele „Filth and Wisdom” (2008) şi „W.E.” (2011), după scenarii pe care le-a scris în colaborare, şi a jucat în 17 filme, printre acestea fiind „Evita” (1997), regizat de Alan Parker, pentru care ea a primit un Glob de Aur.

Este cântăreaţa cel mai bine vândută din istorie şi artistul solo cu cele mai mari încasări din turnee, albumele ei vânzându-se în 335 de milioane de copii. În 2008, Madonna a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.