Emma Stone este noua Cruella de Vil

Disney a lansat trailerul oficial al noului film “101 Dalmaţieni”, care va intra în cinematografe în luna mai.

Filmul care urmăreşte povestea de viaţă a personajului Cruella de Vil o are în rolul principal pe actriţa Emma Stone.

Pelicula ne-o prezintă pe Cruella în anii tinereții și ne arată cum s-a transformat în personajul negativ pe care o lume întreagă îl cunoaște.

Acţiunea este plasată în Londra anilor 70, în timpul revoluţiei punk rock, iar tânăra Estella ar face orice pentru a deveni un nume de referinţă în modă.

Ea se împrieteneşte cu o pereche de hoţi tineri, iar talentul ei atrage atenția Baronesei vom Hellman. Mai multe întâmplări scot la iveală caracterul Estellei, care se transformă în Cruella.