Paștele e mai mult decât masa tradițională și cadourile de la Iepuraș. Paștele este despre renaștere, speranță și iubire. Or, dacă vei vrea să împărtășești cu copilul tău aceste valori profunde, e posibil să realizezi că tu ești cel care are de învățat de la ființa micuță, cu ochi scânteietori, din fața ta.
În curând, ne vom strânge cu toții în jurul mesei să sărbătorim Paștele. Cu mic, cu mare, vom povesti, ne vom bucura de bucatele gustoase specifice acestei sărbători, dar și unii de alții, mai ales că în ultimii doi ani, poate, nu am sărbătorit așa cum ne-am fi dorit. În unele familii, există deja tradiția ca membrii cei mai mici să vopsească ouă sau să frământe în joacă nelipsitul cozonac.
În altele, se va respecta tradiția hăinuțelor noi cu care se îmbracă cei mici în prima zi de Paște. Sau spălatul pe față cu apa în care a stat peste noapte, de Înviere, un ou roșu. Să fie rumeni și sănătoși la chip, nu-i așa? Unii prichindei vor aștepta cadouri de la Iepuraș, iar alții se vor bucura de surprizele unui egg hunting în curte sau în casă. Însă Paștele nu este doar despre vopsit ouă, egg hunting și masa tradițională. Evident că toate aceste activități pot fi timp de calitate cu copiii noștri, acel timp în care realizăm conexiunea emoțională de care ei au atâta nevoie. Paștele este mult mai mult de-atât. Este prilejul perfect să le vorbim copiilor noștri despre (re)înviere, speranță și iubire.
(Re)Învierea
Să le vorbești copiilor despre (re)Înviere înseamnă să le vorbești, pe lângă istoria religiei ortodoxe, despre bucuria de a trăi, despre cât de important este să iubim viața și să ne bucurăm de fiecare clipă. Copiii știu mai bine decât noi să fie vii, să fie fericiți în Aici și Acum, și, poate (re) învățăm noi de la ei acest concept al prezenței. Pentru că trecutul este doar ceea ce ne amintim, iar viitorul ceea ce ne imaginăm. Tot ceea ce avem este prezentul, aici și acum. Le putem spune copiilor că Învierea are legătură cu dispariția sau „moartea” unor obiceiuri care nu ne mai aduc beneficii și cu clădirea de noi comportamente ce ne ajută să funcționăm mai bine și să evoluăm. Și, atunci când reușim să facem acest lucru, e ca și cum am renaște într-o variantă mai bună a noastră. A renaște poate însemna să lăsăm în urmă ceea ce nu ne este folositor și să mergem înainte cu încrederea că suntem valoroși.
Speranța
A vorbi cu copiii despre speranță nu este o misiune complicată. Ei știu ce este speranța și cred puternic în ea. Putem lega acest concept ce le e atât de familiar cu speranța ce există în fiecare dintre noi către un viitor mai bun, cu împlinirea visurilor, cu atingerea a ceea ce ne-am propus. A nu ne pierde speranța este, poate, cea mai puternică ancoră pe care noi, adulții, o avem. Numai că noi trebuie să ne-o reamintim, pe când copiii se bazează pe un astfel de comportament.
Iubirea
Putem pleca cu discuția de la iubirea de aproape, însă strâns legată de iubirea de noi înșine. Exemplele biblice pot ilustra perfect acest adevăr fundamental: că iubirea începe cu iubirea față de noi. Și abia după ce realizăm asta, din preaplinul iubirii față de noi, îl iubim și pe cel de lângă noi. Însă, din nou, cred că nu copiii sunt cei ce ar trebui să fie puși pe gânduri de o astfel de discuție profundă – pentru că ei știu să-și ceară drepturile, având iubire față de ei și față de noi. Cred că tot noi, părinții, avem de învățat din iubirea nemărginită cu care ei ne învăluie.
În loc de concluzie
Am pornit acest articol de la ideea de a le vorbi copiilor, de Paște, despre valori profunde ce izvorăsc din teoria pascală și sunt mai mult decât tradițiile cu care ne-am și s-au obișnuit. Și, cu fiecare rând ce îl scriam, am înțeles că, de fapt, copiii nu au nevoie să fie învățați despre aceste valori cu sens. Ci noi, adulții, avem de învățat de la ei iubirea lor necondiționată, speranța și renașterea. Pentru că puritatea și inocența lor conțin toate aceste concepte atât de profunde. Și nici măcar noi nu trebuie să învățăm de la ei. E nevoie doar de câteva momente de introspecție să ne reamintim că am avut în noi această iubire pură, speranța pentru o lume mai bună, capacitatea de a ierta și de a înțelege când cineva (ne) greșește. Practic, tot ce am avea de făcut ar fi să FIM lângă copiii noștri acum, de Paște, să le dăm voie și lor să FIE, să se manifeste liber, să se simtă auziți, valoroși, iubiți și prețuiți. Și, astfel, împreună ne vom bucura SĂ FIM. Și atât!
Foto: Pexels
