După anii de pandemie și școală online, avem tot mai mulți copii obosiți și demotivați în băncile din clasă. Văd asta la copiii cărora le predau, însă și la propriii mei copiii. Hai să recunoaștem: ultimii ani au fost teribil de obositori pentru toată lumea. Însă cel mai simplu e să trecem cu vederea copiii. Ne așteptăm, nu-i așa, ca ei să fie plini de energie și de optimism. Doar sunt copii... Vă spun, din perspectiva unei mame și a unui dascăl, că lucrurile nu stau deloc așa.
Cei mici „simt” lumea
Copiii noștri nu sunt spectatori indiferenți la ceea ce se întâmplă în preajma lor. Ne simt emoțiile, le preiau și, deseori, habar n-au cum să le proceseze. Avem tendința să nu le vorbim despre fricile noastre, în speranța că nu le vor observa. Credem că îi protejăm. În realitate, comunicarea cu copiii este mult mai subtilă. Un părinte stresat, care spune că totul e bine, devine un părinte pe care copilul încearcă să-l protejeze. Cu alte cuvinte, cei mici se prefac doar că ne cred că totul e bine, însă vor căuta să pună cap la cap, în mintea lor, informațiile pe care le culeg din mediul înconjurător. Scumpiri în lanț, teamă de boală, stres. Mama râde mai puțin, tata își pierde răbdarea mai repede, profesorii de la școală nu știu ce va urma. Și nimeni nu spune lucrurilor pe nume. La un moment dat, observăm copii care nu mai au chef de nimic. Nu mai au poftă de învățat, își pierd direcția, iar părinții se panichează. Am pățit-o și eu, cu toată experiența mea. Primul impuls este să pui și mai multă presiune pe un copil deja presat.
Ce avem de făcut?
E mai simplu decât pare. Iată sfaturile care ajută cu adevărat copiii să se reconecteze cu părinții, școala și prietenii lor.
Vorbiți autentic. Alegeți cuvinte potrivite cu vârsta copilului și explicați-i ce se întâmplă în lume la ora actuală, în ce fel vă protejați familia. Ajutați copilul să se simtă parte din echipă. Ne dorim să simtă că au spre ce să meargă și de ce să se trezească dimineața.
Faceți lucruri împreună. Nu mă refer la teme sau drumuri grăbite cu mașina spre activități extrașcolare. Mă refer la conectare reală și la timp vesel. Gătiți, dați o fugă, în weekend, la bunici, la mare sau la pădure. Ascultați muzica pe care o iubesc copiii voștri, aveți răbdare să vă povestească despre jocul lor preferat, evitați discuțiile despre școală în aceste momente de conectare.
Povestiți despre voi la vârsta lor. Atenție, nu mă refer la acele discursuri care încep cu „pe vremea mea...” Când ne amintim cum eram noi înșine la 8, 14 sau 17 de ani, cu bune și rele, le oferim șansa să ne vadă dintr-o altă perspectivă. Aveți curajul să le povestiți și despre deciziile greșite pe care le-ați luat, dar și despre reușite.
Dați-le timp de odihnă. Un om obosit, indiferent de vârstă, are nevoie să-și tragă sufletul. Când un copil obosește, e tare nedrept să fie criticat pentru că nu mai poate. Vârsta mică nu e o garanție pentru energie nelimitată. Pe cât se poate, mutați ora de culcare mai devreme, cu un ritual plăcut, nu ca o pedeapsă. Cât privește rezultatele școlare, copilul va recupera mai ușor materia, odată ce a recuperat capitolul odihnă.
Învățarea nu e liniară. Aș vrea să pun afișe în tot orașul: un copil are perioade în care asimilează mai repede și altele în care stagnează, aparent. În realitate, sunt momentele de consolidare, de așezare a informațiilor. Pentru că programa vine ca un tăvălug nemilos, e posibil să vi se pară că elevul stagnează. Aveți răbdare, este un proces non-linear și e firesc să fie așa. Copiii asimilează și consolidează informația, pe rând.
Singurul lucru de la care nu iau niciodată pauză este nevoia de a se simți acceptați și iubiți.
Foto: Pexels
