Uneori, știm când ceva ne face rău. Alteoril, ne prindem mai greu. Oricum ar fi, dacă nu trecem prin anumite experiențe, nu știm că NU LE VREM în viața noastră. Da, o să mă contrazici, uneori știm și tot insistăm să invităm lucrurile alea în viața noastră ținând ușa deschisă...
Putem să ne uităm la subiect din perspectiva credințelor și convingerilor pe care ni le formăm devreme în viață și apoi defilăm cu ele ca și cum ar fi adevăruri absolute. Și chiar sunt, pentru noi. Până începem să le chestionăm, să le înlocuim, să renunțăm la cele care nu ne mai servesc. Asta e o variantă și e foarte sănătoasă.
Ce propun azi e să ne uităm la beneficiile, aparente sau nu, pe care le câștigăm ținând ușa aia deschisă. Și ce e în spatele acestor presupuse avantaje.
Pasul 1. De exemplu, știu că relația (profesională, amoroasă, de prietenie etc) cu X îmi face rău. Simt și fizic asta. Totuși, nu pot/ nu vreau să renunț la ea. Încep să pun pe hârtie ce beneficii îmi aduce această relație:
● poate securitate materială
● poate recunoaștere (cam așa cum e când sunt lângă un influencer și lumea din jurul său mă bagă în seamă sau măcar mă observă)
● poate așa nu mă simt singur/ă
● poate confortul obișnuinței
● altceva (scrii tu ce e).
Pasul 2. Îți pui întrebarea cum e cineva care are nevoie de xxx (fiecare alege dintre presupusele beneficii) și răspunzi repede, fără să te gândești. Ce vine din prima e foarte valoros. Răspunzi ca și cum ar fi vorba despre o altă persoană.
Întrebare: Cum e cineva care are nevoie de securitate materială și crede că o poate obține doar prin această relație?
Răspuns: Să spunem că răspunsul e cineva care nu are încredere în sursele infinite de câștig financiar. Sau cineva care refuză să accepte că relația presupune puncte de vedere diferite.
Mai adânc, e cineva care nu are încredere în sine că se poate întreține material și altfel. Sau cineva care nu acceptă că poate ajusta ceva la propria persoană pentru a schimba dinamica relației (uneori, relația se schimbă. Alteori nu, oricât am încerca). Sau cineva care crede că asta merită să primească, o relație toxică (inconștient, desigur). Îți pui întrebarea și îți dai răspunsurile pentru fiecare beneficiu. Ești cât poți tu de sincer/ă cu tine. Poți mult.
Pasul 3. La un moment dat, vei observa că majoritatea (dacă nu chiar toate răspunsurile) duc în același loc. Ei, de aia ții ușa deschisă! Pentru că ai nevoie să dezvolți, vindeci, accepți în tine exact acea parte pe care ți-o oglindește exteriorul.
Pasul 4. Începi să te accepți exact așa cum ești. Cu toate cele. Începi să nu te mai judeci. Îți dai seama că nu e nimic în neregulă cu tine. Faci mici schimbări cu efecte mari. Fiecare situație în care te afli e sursă de autocunoaștere și prilej de acceptare și iubire.
Când ne prețuim suficient, închidem cu ușurință ușile către ce nu ne dorim și deschidem uși către ce ne face sufletul să cânte.
Deci, când și cum închidem ușa asta?
Sfatul meu e să o trântești doar când simți că e gata, că ai rezolvat tot ce era necesar în interiorul tău. Altfel, e benefic să o închizi puțin cate puțin, de fiecare dată când conștientizezi ce anume din tine cere soluții, ce parte din tine are nevoie de acceptare, iubire, încredere și curaj. Cel mai probabil, în timp ce închizi încetișor o ușă, se deschide alta, tot așa, fără tam-tam. De data asta, cu temele făcute, șansele sunt să fie una care să te ducă într-o stare de bine.
Spor la manevratul ușilor!
Foto: Gratisography
