Sunt în grădina bunicii mele, trec pe lângă tufele micuțe de ardei, mă strecor ușor printre vrejurile imense de fasole, traversez înapoi cărarea ce împarte grădina în două părți distincte și pătrund pe tărâmul răsadurilor de roșii. Bunica mă trimisese sa culeg niște măcriș pentru ciorbă, dar eu, ca de fiecare dată, mă abat de la direcție si execut un zig-zag printre toate punctele „fierbinți” (în mintea mea de copilandră). Ajunsă la roșii, mă învăluie o aromă fină, ușor lemnoasă, dar proaspătă, dulce și puțin astringentă în același timp. Dacă m-ai pune să spun care este una dintre primele mele amintiri din copilărie, ți-aș spune fără ezitare că primul lucru care îmi vine în cap este de fapt amintirea unei arome. A ACELEI arome. De codiță de roșie. Aș putea băga mâna în foc că creierul meu are un sertar special dedicat ei. De aceea, primul lucru pe care îl fac atunci când merg la piață sau la raionul de legume din supermarket și am pe lista de cumpărături roșiile, este să iau o roșie (sau un ciorchine) și să caut acea aroma distinctivă care mă trimite înapoi la propriile-mi rădăcini.
Puterea incredibilă a parfumului de copilărie
Revenind din călătoria aromatică ce m-a trimis cu 30 de ani înapoi în timp, acel miros de vrej, pentru mine, adulta, este garanția faptului că în interiorul acelei roșii cu miros atât de irezistibil, și gustul este pe măsură. Vă asigur că nu veți simți asta nici la roșiile acelea perfecte de pe raft si nici la cele care au o piele puțin decolorată, chiar ușor translucidă, a căror pulpă se sparge în fragmente mari, albicioase, fără zvâc de gust și savoare în ele. Din păcate, tocmai a început sezonul lor.
Cel mai intens simt schimbarea asta de sezon la începutul toamnei, când roșiile de grădină, alea adevărate, strâmbe, inestetice, crăpate, înnegrite pe la cute, dar pline de gust si savoare, încep să dispară de pe tarabe.
Atunci este pentru mine semnul că, într-adevăr, vine toamna și corpul meu începe să se pregătească pentru iarnă și nu mai are nevoie predominant de crudități, ci de legume cu substanță.
Funcționăm în perfect acord cu natura
Asta pentru ca între nevoile corpurilor noastre și ceea ce ne oferă natura în fiecare sezon, este un pas-de-deux permanent și armonios optimizat din punct de vedere evolutiv. De aceea, vin cu o pledoarie pentru a cumpăra cât mai sezonier cu putință. Gustul legumelor în sezon este dramatic diferit de gustul acelorași legume în afara sezonului. Asta are un impact și asupra proprietăților lor nutritive. Nu degeaba există tot acest trend de a cumpăra cât mai sezonier, cât mai local și cât mai curat cu putință. Nu este un moft, sunt multe argumente oferite de știință în spatele acestor sfaturi.
Cum putem, totuși, alege sezonier, dacă găsim de toate pentru toți tot timpul anului?
În esență, avem de făcut două lucruri:
Primul este să ne ascultăm corpul, senzațiile și nevoile sale, fiindcă ele diferă major de la un sezon la altul.
Al doilea este să urmărim un calendar al legumelor și fructelor, în funcție de ceea ce vedem pe tarabele din piețe sau pe rafturi la produse autohtone.
Pe perioada iernii (din decembrie și până în martie), predomină rădăcinoasele. Ele sunt cele despre care ziceam mai sus că ne oferă acea substanță și consistență de care corpul nostru are nevoie pentru a trece peste frigul iernii. Vorbim aici de morcovi, albitură (păstârnac, pătrunjel, rădăcina de țelină), ceapă, sfeclă, ridichi negre. Lor li se mai adaugă varza, boabele de fasole, ciupercile și, pentru o perioadă mai scurtă, dovleacul plăcintar, care poate rezista în cămară o perioadă îndelungată dacă are temperatură constantă si umiditate scăzută. Pătrunjelul si mărarul sunt însoțitori de-a lungul întregului an și pe perioada iernii oferă un plus de vitamine deloc de neglijat, dacă le folosim constant.
Primăvara este regal de noutăți și cred că e perioada mea preferata din an, pentru a mă plimba prin piețe. Iubesc toata explozia aceea de verde, de la ridichi, ceapa verde, usturoi, salate, leurdă, urzici, ștevie, spanac, lobodă, leuștean. Nenumărate nuanțe de verde, explozie de gusturi și, mai presus de toate, cel mai potrivit mod de a ne reveni după perioada iernii. Atunci avem nevoie să ne refacem stocurile de vitamine și minerale și să minimizăm impactul asteniei de primăvară. Odată cu tot acest verde apar și cartofii noi. Cred că este în mentalul nostru, al tuturor, senzația de bine pe care ne-o dau niște cartofi noi prăjiți, acoperiți din belșug cu mărar proaspăt tocat și telemea rasă.
Dacă în primăvară avem verde in toate nuanțele posibile (peste 50!), vara este sezonul în care curcubeul apare în toată splendoarea lui. Celor menționate mai sus li se adaugă iubitele mele roșii (sau tomate, ca să fim cu adevărat corecți în exprimare), castraveții de gradină care te pișcă la degete dacă sunt proaspăt culeși, dovleceii, ardeii grași si ardeii kapia, conopida, fasolea verde, mazărea (de care trebuie profitat, ca ține foarte puțin), guliile, varza nouă, vinetele, feniculul, porumbul, morcovii, iar posibilitățile de gătire si pregătire sunt practic nelimitate.
Vine toamna și, treptat, abundența începe sa dispară. Varietății de culori îi ia locul o gamă coloristică mai caldă, în ton cu lumina tot mai piezișă a soarelui și cu schimbarea la față a frunzelor. Apar dovleacul, conopida, broccoli, prazul, fasolea boabe, gogoșarul, roșiile se metamorfozează în gogonele, țelina, hreanul care ne ascute toate simțurile. Este momentul unei ultime forfote, a pregătirilor pentru iarnă. Proaspătul este înlocuit de murături și alte conserve cu care să putem trece mai ușor peste iarna care urmează.
Cam acesta este, foarte lapidar povestit, ciclul minunat al legumelor de pe la noi. Evident că acum avem la dispoziție și putem consuma pe tot parcursul anului legume pe care altă dată le găseam doar în sezon. Treaba asta este absolut minunată, însă vă îndemn să profitați de acele momente în care legumele sunt la apogeul lor, bătute de soare, nu de lumina plăpândă din solarii, când cresc și se coc la momentul care le-a fost rânduit.
Iar în caz că vă întrebați ce s-a întâmplat cu rugămintea bunicii de a-i duce măcriș, am reușit să culeg și să îi duc cam jumătate din cât am strâns. Restul a ajuns la mine în stomac. Dar nu s-a supărat niciodată pe mine din cauza asta.
