Recomandările lunii martie la AXN

Primăvara aceasta vine cu producții spectaculoase la AXN – Culorile legii ( Viola come il mare) și Bosch, două noi seriale, care vor surprinde cu personaje complexe și acțiune fără limite, vor avea premiera în luna martie. Veștile bune nu se opresc aici: Doctorul cel bun (The Good Doctor) și Recrutul (The Rookie) se întorc cu cele mai noi sezoane.

AXN continuă și în acest sezon maratonul de filme, la fiecare final de săptămână, de vineri, de la ora 21.00, până duminică noaptea. În luna martie, serile de vineri sunt rezervate poveștilor romantice, fie că sunt comedii sau drame. Înainte de miezul nopții (Before Midnight) cu Ethan Hawke, Pace, iubire și neînțelegeri (Peace, Love and Misunderstandings) cu Jane Fonda, Ricki și The Flash (Ricki and the Flash) cu Meryl Streep și Kevin Kline și Cutia cu secrete (Bee Season) cu Richard Gere și Juliette Binoche sunt titlurile care vor putea fi vizionate în fiecare vineri seara, de la ora 21.00.

Culorile legii (Viola come il mare) – premieră, marți, 7 martie, episoade duble, de la ora 21:00; cu Francesca Chillemi și Can Yaman

Francesca Chillemi, una dintre cele mai frumoase femei din Italia și Can Yaman, cuceritorul actor turc, sunt protagoniștii serialului polițist Culorile legii (Viola come il mare).


Viola Vitale, o tânără entuziastă, care a lucrat dintotdeauna în domeniul jurnalismului de modă, se mută de la Paris înapoi la Palermo, pentru a-și căuta tatăl pe care nu l-a cunoscut niciodată. Viola începe să lucreze pentru o publicație online, scriind despre crimele care au loc în oraș. În timpul documentării despre cazuri, îl cunoaște pe carismaticul și seducătorul inspector, Francesco Demir. Cei doi ajung să lucreze cot la cot la cazurile de omucidere, un lucru extrem de dificil la început, având în vedere caracterele lor diferite, însă în timp Viola și Francesco învață să colaboreze cu succes. În parte pentru că Viola poate conta mereu pe darul ei special: sinestezia, tânăra având abilitatea de a asocia emoțiile cu câte o culoare.

Doctorul cel bun/The Good Doctor - premiera sezonului 6, din 9 martie, joia, de la ora 21:00; cu Freddie Highmore, Hill Harper, Richard Schiff


Povestea doctorului Shaun Murphy, un tânăr autist care a visat de mic să devină medic, continuă în sezonul șase din Doctorul cel bun. După mult așteptatele pregătiri pentru nuntă, evenimentul în sine și promovarea la statutul de chirurg, relația dintre Shaun și Lea este imediat pusă la încercare și cei doi trebuie să învețe să navigheze împreună ca un cuplu căsătorit. Între timp, echipa se confruntă cu schimbări în cadrul spitalului, dar și în viața personală, care vor aduce noi provocări emoționale și interpersonale pentru fiecare dintre protagoniști.

Recrutul/ The Rookie - premiera sezonului 5, din 27 martie, lunea, de la ora 21:00; cu Nathan Fillion, Mekia Cox și Alyssa Diaz


Serialul procedural Recrutul (The Rookie), cu Nathan Fillion în rol principal, este inspirat dintr-o poveste adevărată. John Nolan, cel mai bătrân recrut al poliției din Los Angeles, s-a folosit de toată experiența de viață, determinarea și simțul umorului pentru a face față colegilor săi cu 20 de ani mai tineri și pentru a se apropia de visul său de a deveni polițist în cadrul LAPD. În primul episod al noului sezon, ofițerul Nolan este din nou față în față cu Rosalind, periculoasa criminală în serie care vrea să se asigure că lupta dintre ei nu s-a terminat. Între timp, ofițerii Bradford și Chen lucrează sub acoperire cu detectivul Lopez și Departamentul de poliție din Las Vegas pentru a aresta liderii unei mari grupări criminale.

Bosch/ Bosch - premieră, luni, 27 martie, episoade duble, de la ora 22:00; cu Titus Welliver și Jamie


Hector Bosch este un serial procedural polițist, inspirat din romanele celebrului scriitor, Michael Connelly. Noua producție urmărește activitatea implacabilului detectiv Harry Bosch din cadrul Departamentului de Poliție din Los Angeles. Primul sezon se concentrează pe acțiunea a trei romane – City of Bones, The Concrete Blonde și Echo Park și modul în care Bosch va aborda rezolvarea fiecărui caz. Noul personaj nu se va opri de la nimic pentru a face dreptate victimelor – nici măcar amenințările la adresa lui și a celor pe care îi iubește nu îl vor face să renunțe. Totodată, Bosch este un om care este bântuit de propriul său trecut și care se luptă să fie loial propriului său cod etic. Harry știe cine este, unde se află în această lume și ce trebuie să facă.