#1MinutDeBunătate

Am început colaborarea cu prima serie de studenți de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, care fac practică profesională la stațiile grupului de radio numărul 1 în România, în virtutea parteneriatului media încheiat între AG Radio Holding și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității (FJSC) din București. Astfel, viitorii jurnaliști și comunicatori pot, printre altele, să redacteze știri și articole pentru platformele online ale stațiilor, sub coordonarea editorilor Kiss FM, Magic FM și Rock FM.

Una dintre provocările pe care le-au primit a fost să caute fapte bune: acele întâmplări mici cu efect mare. Un jurnalist care înțelege că munca sa ilustrează realitatea unei comunități va descoperi cât de nobilă și cât de frumoasă îi este meseria. Spectacolul vieții se petrece chiar în fața ochilor noștri, nu doar în politică, în sport sau pe scenă. Pentru că, de fapt, cu toții punem umărul atât la binele, cât și la greul acestei lumi. Cu toții suntem parte din problemă și parte din soluție. Iar momentele când alegem să fim buni unii cu alții, fără să așteptăm nimic în schimb, sunt unele dintre cele mai tari știri din lume: faptele bune demonstrează cât de mult ne putem influența reciproc viețile în bine. 

Colecția noastră de fapte bune continuă:

Mai mult decât o soră

„Acum ceva timp, eu și familia mea treceam printr-o perioada foarte grea. Soțul meu a descoperit că avea cancer, urmând tratamentul în Italia. Bineînțeles că am simțit că trebuie să fiu alături de el, mai ales că urma să treacă prin această experiență înspăimântătoare departe de familie. La vremea respectivă, fiica noastră cea mare abia începuse facultatea, fiind și ea pentru prima dată departe de casă, iar cea mică era abia în clasa a III-a, fiind încă dependentă de mine. Am simțit că trebuia să mă împart între soțul meu care traversa această perioadă grea și copiii mei care aveau și ei nevoie de prezența unui părinte, fiind o perioada dificilă și pentru ei. Sora mea s-a oferit să fie alături de familia noastră și să preia rolul de mamă, oferindu-le toată grija și dragostea de care aveau nevoie, ajutându-i să nu simtă atât de mult lipsa părinților.”, Ileana M., 53 ani

Controlorul empatic

„Dacă există o întâmplare care să-mi aducă în suflet un sentiment pozitiv, este o întâmplare care a avut loc într-o călătorie cu trenul. A fost o călătorie neplanificată în care mi-am depășit cu mult destinația. Nu aveam posibilitatea de a merge mai departe, dar l-am rugat pe controlorul de bilete să mă ajute să-mi continui călătoria cu fata pe care o cunoscusem în tren. Mi-a spus că nu poate să facă asta legal, doar că își amintește că a fost și el tânăr cândva, oferindu-mi biletul cadou. A strigat la mine: Bucură-te, tinere, de adolescență! Apoi va fi prea târziu! Simplul lui gest m-a făcut să înțeleg că fiecare etapă din viața noastră are farmecul ei, iar eu trebuie să trăiesc fiecare clipă din plin.”, Cristi Iuga, 19 ani

Un imbold către iubire

„Acum aproximativ doi ani, mă aflam în tramvai, iar în spatele meu era o femeie bătrână care avea un cărucior. Realizând că i-ar veni destul de greu să se descurce singură, am întrebat-o dacă dorește să o ajut să coboare căruciorul din tramvai. După un răspuns negativ, am început să discutăm deschis despre mai multe subiecte foarte interesante pe care nu le abordez de obicei cu oamenii pe care abia îi întâlnesc întâmplător. Ei bine, finalul discuției a fost cel care m-a marcat. Bătrânica s-a uitat în ochii mei cu cea mai blândă și sinceră privire și mi-a spus că își dorește pentru mine să îmi găsesc dragostea adevărată și să fiu la fel de fericită cum este ea, de atâția ani, cu soțul ei. Înainte să cobor din tramvai, mi-a dat o bombonică și mi-a spus să mă las ghidată întotdeauna de ceea ce simt și să rămân mereu autentică. Mi-a rămas în minte această poveste și o consider o faptă bună pentru că a reușit să îmi schimbe total starea de spirit în acel moment iar vorbele ei mi-au ajuns la suflet.”, Cristina Ungureanu, 19 ani

Îmbrățișarea care vindecă sufletul

„Era o perioadă dificilă din viața mea. Mă simțeam singură și neputincioasă, starea mea emoțională fiind mai jos ca niciodată. Problema era că nu conștientizam că nu mai aveam deloc încredere în mine. Simțeam că mi-am dezamăgit familia din punct de vedere al carierei, treceam prin dezamăgirea trădării persoanei pe care o consideram cea mai buna prietenă, pe plan emoțional simțeam că în ultima perioadă mi-am sabotat relația de iubire. Mai mult de atât, trebuia să îmi găsesc o nouă chirie într-un termen foarte scurt și, în același timp, mă confruntam cu probleme de sănătate a căror cauză încă nu o aflasem. Totuși, în vremea respectivă s-a întâmplat să mă întâlnesc la o cafea cu un prieten pe care îl cunoșteam de puțin timp și căruia am simțit să îi povestesc episodul prin care treceam. La finalul acestei întâlniri, când ne-am luat la revedere, m-a strâns în brațe iar abia atunci am realizat cât de mult aveam nevoie de o îmbrățișare. În acel moment, am izbucnit în lacrimi și am înțeles că nu simțeam neapărat nevoia de cuvinte de încurajare, ci de o simpla îmbrățișare care sa îmi aline sufletul și prin care să simt din nou în mine puterea că totul va fi bine.”, Andreea M., 29 ani

Prietena mea spontană

„O faptă bună pe care nu o voi uita vreodată este cea făcută de prietena mea cea mai bună. După ce am terminat liceul, m-am hotărât să plec în Marea Britanie la facultate, dar din păcate lucrurile nu au fost pe măsura așteptărilor mele. Astfel, am dezvoltat o depresie și aveam multe stări anxioase. Într-o zi obișnuită, prietena mea a apărut în fața ușii mele, având în mână două bilete de întoarcere către România. După o săptămână în care am ieșit în oraș și ne-am distrat, ea mi-a reamintit de visul meu din trecut, acela de a deveni învățătoare. După lungi discuții în care m-a făcut să înțeleg că am toate aptitudinile pentru această meserie, mi-a dat curaj și ne-am întors în România. Astăzi, sunt studentă la Universitatea de Psihologie din București, facultatea în care mă regăsesc cel mai mult și la care nu aș fi ajuns fără prietena mea de suflet care, în cel mai spontan mod, mi-a schimbat viața.”, Denisa D., 19 ani

Antrenorul meu spiritual

„În vara anului trecut mă îngrijoram foarte mult cu admiterea pentru armată și eram, în mod cert, copleșit de emoții și gânduri negative. Mă întrebam ce voi face cu viitorul meu dacă nu voi intra unde îmi doream dintotdeauna, în ciuda dedicării mele constante. Întâmplător, a apărut o fată necunoscută care m-a văzut pe stradă singur și îngândurat. A ales să nu mă ignore, ci să mă întrebe dacă mă simt bine. Am rămas surprins de gestul ei și, deși nu obișnuiesc să vorbesc prea mult despre viața mea personală, am simțit o deschidere enormă față de ea. Ușor, ușor am început să povestim unul despre altul ore în șir. În perioada următoare, am păstrat legătura și am reușit să nu mai văd totul atât de negativ. Da, zâmbeam din nou și ma antrenam cu același entuziasm pe care îl aveam la început. Ea a fost persoana care mi-a dat motivație să lupt pentru visul meu și care mi-a fost alături la toate probele pe care le-am dat. Ea venea, mă aștepta de fiecare dată și mă încuraja. Sunt de părere că fără ea nu aș fi ajuns astăzi unde sunt.”, Alexandru S., 18 ani

Prietenia depășește obstacolul unui nou început

„În septembrie am început primul meu an de facultate în Iași, oraș prin care doar trecusem fugitiv până atunci și în care nu se afla niciunul dintre prietenii mei din liceu. Urma să stau în chirie cu persoane pe care nu le cunoșteam iar acest lucru nu mă entuziasma deloc. Totuși, una dintre fetele cu care mă mutasem, Monica, a reușit să mă facă să mă acomodez, oferindu-mi tot sprijinul ei. L-am apreciat foarte mult pentru că abia mă cunoscuse și nu avea nicio obligație față de mine. Cu toate acestea, chiar în prima zi de facultate, a venit cu mine să îmi arate drumul, în următoarele săptămâni am aflat mai multe de la ea despre mijloacele de transport din oraș sau, mai mult de atât, aveam ieșiri spontane prin care să îmi arate că orașul nu era atât de lipsit de viață cum îl vedeam eu. În zilele obositoare de facultate, ea mă aștepta acasă și stăteam la discuții interminabile despre noile ei experiențe care mă făceau să mă detașez complet de stresul acumulat la facultate. De atunci, o simt parte din familie, pentru că, fără niciun interes, Monica m-a ajutat să mă simt ca acasă.”, Andra D., 18 ani

Un prieten și un pas către maturizare

„Într-o perioadă a adolescenței în care exista mult haos în viața mea, prietenul meu a știut să ma aducă pe drumul cel bun. În acea vreme, eram foarte irascibil și frustrat pe faptul că nimic nu mergea cum îmi doream. Aveam tendința de a mă răzbuna pe cei din jurul meu, fără ca aceștia să aibă vreo vină. Acest lucru se întâmpla cel mai des cu părinții mei, care simțeam ca nu mă înțeleg și că pun prea multă presiune pe mine. Într-o ceartă cu aceștia, am plecat de acasă și nu m-am întors câteva zile, părinții mei încercând să dea de mine în mod constant. Denis, prietenul față de care mărturisesc că nu am avut cel mai frumos comportament la vremea respectivă, m-a primit la el câteva zile și nu m-a lăsat până nu m-a făcut să îmi schimb gândirea și atitudinea față de ceilalți, dar și față de mine. Trebuie sa recunosc faptul ca până în acea zi nu aș fi crezut că prietenul meu de petreceri are asemenea aptitudini în psihologie. După câteva zile, m-am întors acasă și mi-am cerut scuze față de părinții mei cărora le greșisem atât de mult. Denis este și va rămâne un exemplu al maturizării mele.”, Andrei D., 20 ani

Falită în gară

„Eram în autobuzul 178, ascultam muzică în căști și mă gândeam că trebuie să ajung mai repede în gară, ca să nu pierd trenul. Trebuia să ajung repede la Craiova, pentru că mă chemase mama. Mă tot gândeam la ale mele și nu eram atentă în jurul meu. La un moment dat, am simțit că un bărbat s-a lovit de mine, dar nu am zis nimic, nu mi se păruse ciudat. Am ajuns în gară, la casă, să-mi iau bilet și am realizat că singuri bani pe care îi mai aveam pentru bilet, vreo 30 de lei, dispăruseră. Probabil că îi furase omul din STB.  Eram mică și credeam că rămân în gară. Am început să plâng rău de tot. Un bărbat care era la coadă la bilete, în spatele meu, a văzut că plâng și mi-a plătit el biletul. Asta a fost o faptă bună la care încă mă gândesc uneori!”, Ema Anton

Din tabără

„O faptă bună pe care cineva mi-a făcut-o și care realmente mi-a marcat viața s-a întâmplat când aveam 13 ani. Eram într-o tabără și-mi amintesc că unii copii mai râdeau de mine din tot felul de motive. Într-o zi, pur și simplu aveam nevoie de o scăpare, așa că m-am dus la un puștan mai mare decât mine, era adolescent. El și iubita lui m-au primit în camera lor. Ne-am uitat toți trei la un serial, stând pe pat. De atunci, Alex continuă să fie unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.”, Tudor, 16 ani

DevCon

„O cunoștință de-ale mele din Republica Moldova mi-a oferit un bilet la DevCon. Asta e o conferință pentru cei pasionați de industria IT, unde vin mai multe companii să-ți prezinte ofertele, se mai vorbește despre diferite practici din industrie. Am aflat multe despre industria IT și mai ales despre domeniul care mă interesează, adică Data Analysis. Biletul pentru DevCon e undeva la 100 de Euro. Fără invitația lui la eveniment, nu aș fi putut să particip și nu aș fi aflat așa multe chestii utile.”, Andrei Manoloiu 

Capricorn, o zodie timidă

„O faptă bună de care îmi amintesc a venit într-o perioadă destul de proastă a vieții mele. Treceam eu prin niște lucruri urâte și nu vorbeam cu nimeni despre asta. Sunt zodia Capricorn și îmi e mai greu să vorbesc despre mine sau să cer ajutor, dar la momentul respectiv aveam un prieten foarte bun. Era genul de om în care știai că poți să ai încredere și chestia asta mi-a permis mie să fiu vulnerabilă cu el. Am simțit eu că lui pot să mă destăinui și el chiar m-a ascultat. I-am povestit tot ce aveam pe suflet și el mi-a dat un sfat foarte bun.”,  Ștefania Gheorghe

Prietenele din banca a doua

„În prima mea zi de liceu, am fost surprinsă de faptul că foarte mulți colegi de-ai mei se cunoșteau de dinainte. Eram anxioasă și îmi era frică să nu cumva să rămân iar pe dinafară, fără vreun grup de prieteni. În clasă se formaseră deja bisericuțe și lumea se așeza în bancă în funcție de prietenii. Eu rămăsesem în picioare, lângă ușă, pentru că nu știam unde pot să mă așez. O fată din clasă a observat cât eram de îngrijorată și s-a oferit să stea cu mine, deși ea avea deja prieteni în clasă. Ne-am așezat în banca a doua, în fața prietenilor ei și așa am rămas așezați în bănci pentru restul anului.”, Maria Alexandru

Fără bani la casa de marcat

„Eram la casă la un hipermarket, acum ceva timp și cumpărasem mai multe lucruri de care aveam nevoie, dar nu făcusem calculul la bani. Nici acum nu mai știu exact cât a fost, dar știu că nu aveam destui bani la mine ca să plătesc cât aveam pe bon, iar doamna din spatele meu de la coadă mi-a plătit diferența, fără să-i cer eu.”

Fapta bună din Uber

„O faptă bună pe care mi-o amintesc este de când m-am dus la un concert. Mergeam cu un prieten pe care mi-l făcusem recent și eu nu prea aveam bani în perioada aia. După concert, urma să mergem la alt prieten acasă și, pentru că știa de problema mea, a plătit el Uber-ul până acolo. Mai târziu, m-am oferit să-i dau partea mea pentru Uber, dar a zis că nu e nevoie să îi dau lui banii, ci să întorc favoarea asta altcuiva, dacă am vreodată ocazia și dacă aflu că o persoană are probleme cu banii.”, Alexandru Figaro