Trăim, zi de zi, cu gândurile noastre, fără să avem idee de unde vin sau ce este cu ele. De aceea, unii dintre noi fie nu dăm doi bani pe ele, fie credem în ele până în pânzele albe.
Când gândim, nu suntem complet prezenți în noi. Suntem deconectați de corpul nostru, de emoțiile noastre, suntem angajați total în această desfășurare de gânduri, indiferent de conotația lor pozitivă sau negativă. Iar acest proces este total inconștient și poate deveni copleșitor. În așa măsură, încât ne pierdem în gândurile noastre și ajungem să nu mai avem habar, de fapt, ce ne trece prin cap.
Dacă mai luăm în calcul faptul că un om ajunge să aibă în medie câte 60.000 de gânduri pe zi, că 80% dintre ele sunt negative, iar 95% sunt repetitive, putem înțelege ușor de ce majoritatea suferim de anxietate sau avem atacuri de panică tot mai dese.
Unde mai pui faptul că, la nivel de mental colectiv, noi, românii avem obișnuința de a pune răul înainte, deoarece, spunem noi, „frica păzește via”. Știți ce creionează, de fapt, această credință populară? Rețeta perfectă pentru dezastrul emoțional.
Ce ziceți de următoarea perspectivă ?
Dacă am schimba modul în care ne raportăm la propriile gânduri? Dacă le-am privi ca pe o modalitate de a percepe lumea înconjurătoare?
Dacă ar fi gândirea un simț, așa cum sunt și celelalte 5 simțuri: vederea, auzul, gustul, atingerea și pipăitul? Am putea chiar să percepem gândurile ca pe un al șaselea simț, iar intuiția să fie acel moment în care unul din simțurile sau una din capacitățile noastre extrasenzoriale percepe ceva ce există dincolo de dimensiunea fizică.
Make Life Magic
Ce e greșit în strategia struțului: problemele nu dispar când ne băgăm capul în nisip
Astfel, simțurile devin, de fapt, o capacitate de a percepe stimulii externi.
Ceea ce le face gândurile copleșitoare este faptul ca noi nu realizăm că „traducem” sau interpretăm lumea prin intermediul lor, ci considerăm că ele aparțin, că sunt creația noastră. Este ca și cum am crede că suntem creatorii fiecărui sunet pe care îl auzim în natură sau ai senzației acute de arsură pe care o resimțim atunci când atingem o sobă fierbinte.
Gândul este un răspuns
De fapt, gândul este un răspuns generat de observarea stimulilor externi, la fel cum orice alt simț este o reacție la mediu. Putem să îl observăm, tot așa cum analizăm un anumit miros, deoarece funcționează în același mod. Motivul pentru care noi devenim conștienți de propria persoană se datorează exclusiv faptului că putem să ne percepem cu ajutorul simuților noastre. Așadar, ne cunoaștem doar în măsura în care ne dăm voie să ne percepem prin simțuri. Dar gândurile ne aduc ceva în plus. Ele definesc, practic, câmpul cuantic.
Știm deja că universul este energie, iar energia vibrează pe frecvențe diferite. Așadar, de la primul gând emis în univers, fiecare gând ulterior a fost, de fapt, o reacție la gândul originar. De aceea este indicat să nu ne agățăm de aceste gânduri, ci doar să le observăm, ca și cum am privi niște persoane care ne intră pentru prima dată în casă.
Cum se îmblânzesc gândurile
Când sunteți copleșiți de gânduri sau nu vă lasă să dormiți, vă recomand un exercițiu pe cât de simplu, pe atât de eficient.
Ne imaginăm că suntem pe peronul unei gări și privim trenurile-gând ce vin și pleacă, fără însă să ne urcăm în ele. Adică: dacă a venit gândul „Ce zi grea o să am mâine la lucru!” , nu o să încep să mă gândesc la șeful care o să strige la mine sau la teancurile de dosare care mă așteaptă. Las gândul să treacă fără să îl dezvolt, fără să brodez pe marginea lui. Doar privim trenurile cum vin și pleacă, fără să ne urcăm în ele. Și dintr-o gară plină cu zeci sau poate sute de trenuri care vin și pleacă într-un ritm uimitor, doar observându-le, gara se eliberează până când adormim relaxați sau ne liniștim.
Explicația acestui fenomen este foarte simplă: acest univers este guvernat de legea atracției. Asta înseamnă că lucrurile cu aceeași frecvență se atrag reciproc, ca un fel de magnet. Când te gândești la ceva anume, și dacă un o faci în mod conștient, încarci acel gând cu energie, iar el va începe să atragă alte gânduri pe aceeași frecvență.
Pe această teorie se bazează și metoda „Lucrarea” (The Work, a lui Katie Byron), pe care eu o folosesc foarte des, atât în lucrul cu mine, cât și în lucrul cu ceilalți, cu mici variațiuni, în funcție de nevoi.
Astfel, vom scrie pe o foaie de hârtie un gând stresant, obsesiv, care nu ne dă pace. De exemplu, „Nimănui nu-i pasă de mine”. Ca să analizăm acest gând, vom folosi o serie de întrebări ghidate. Înainte de a începe să răspundem la întrebări, avem nevoie să închidem ochii, să inspirăm și să expirăm până ne liniștim și să mergem în interior pentru a găsi răspunsul la întrebările următoare :
1. Este adevărat (acel gând) ?
2. Poți fi absolut sigur/ă că este adevărat?
3. Cum reacționezi, ce se întâmplă în tine când crezi acest gând? Ce sentimente te încearcă când crezi acest gând (tristețe, frică etc)? Acest gând aduce pace sau stres în viața ta? Ce imagini vezi din viitor, când crezi acest gând ? Descrie senzațiile fizice pe care le ai, atunci când crezi acest gand. Cum îi tratezi pe cei din jurul tău, atunci când crezi acest gând? Ce vicii sau obsesii încep să se manifeste atunci când crezi acest gând (exces de mâncare, jocuri online, cumpărături inutile)? Ce anume îți este teama că s-ar putea întâmpla, dacă ai renunța la acest gând? Unde și la ce vârstă ai avut prima dată acest gând ? Ce anume nu ești capabil/ă să faci atunci când crezi acest gând ?
4. Închide ochii și observă, contemplează. Cine sau ce ești fără acest gând?
Dacă doriți să împărtășiți cu mine rezultatele acestui exercițiu, aștept cu mare drag mesajele voastre!
Foto: Pexels, Pixabay
