Natalie Ester, actriță la Teatrul Evreiesc de Stat din București, a avut o idee grozavă: nașterea atelierelor de instruire prin teatru„Joc și cuvânt”, în cadrul asociației culturale „Logos & Ludus”. „Joc și cuvânt”, două dimensiuni ale existenței care sunt atât de puternice și de accesibile, încât par niște cadouri pe care am uitat să le deschidem și să ne minunăm cât de mult pot conține.
Pe Natalie Ester am cunoscut-o prin intermediul fiului meu, pe care l-a păstorit în super aventura teatrului pentru liceeni, în cadrul unui proiect menit să apropie copiii de teatru. Deși nu am interacționat direct, i-am văzut cu ochii mei munca. Sunt convinsă că nu a făcut doar teatru cu copiii. A făcut minuni. S-au deschis, au devenit mai siguri pe ei înșiși. I-a făcut să citească, să asculte muzici noi, să lege prietenii pe bune. Datorită orelor petrecute la Teatrul Evreiesc de Stat, fiul meu a prins curaj să strălucească. Nu știu cum s-o spun altfel. Să explic: nu mă refer la strălucirea aceea de copertă lucioasă, de revistă. Mă refer la o lumină interioară care se vede și-n exterior. Butonul ăla al luminii lui interioare, Natalie l-a apăsat.
De aceea m-am bucurat să aflu că există atelierele „Logos & Ludus”, ale căror porți sunt deschise și oamenilor mari.
Natalie, să zicem că Ludus&Logos este o persoană. Ce meserie are? Ce personalitate? Cine sunt prietenii ei cei mai buni? Ce nu suportă să facă? Ce adoră să facă?
Dacă pornim de la o astfel de presupunere, e necesar și obligatoriu să ne folosim de umor pentru a nu ne îngrijora inutil, aflând că în spatele ,,persoanei” Ludus&Logos se ascund mai multe personalități. Lăsând gluma de o parte și de dragul adevărului, e bine de știut, totuși, că suntem doi: un artist și un corporatist. Artistul l-a convins pe corporatist că realitatea este mult mai ușor de înfruntat dacă știi când și cum să picuri în ea un strop din magia artei.
Din convingerile și îndeletnicirile celor doi s-a născut asociația culturală Ludus&Logos.
E adevărat că Ludus&Logos își aliniază întreaga activitate la experiența artistului și pedagogului care timp de 25 de ani s-a dedicat scenei și educării prin tehnici teatrale. Omul din umbră se ocupă de partea administrativă, cel din lumină de partea artistică.
Deci cea care a ales de la romani „jocul” și de la greci „cuvântul” pentru a da numele asociației Ludus&Logos este actrița Natalie Ester.
Personalitatea ei este una creativă, se rătăcește constant între realitate și ficțiune, e rebelă, adoră provocările, vede întotdeauna partea bună a lucrurilor, este perfecționistă, îi place să-i influențeze pe alții, îi place să stea în centrul atenției, e un izvor nesecat de empatie, uneori prea naivă, alteori haotică, departe de ea teama de a-și recunoaște limitele și de a-și înfrunta defectele.
Este un om ghidat de simțul măsurii, al orientării și al umorului și, pentru că oferă necondiționat multă iubire, primește, la schimb, prietenia și încrederea oamenilor. În viața ei este o aglomerație greu de descris.
Nu suportă compromisurile de nicio natură și adoră să caute fericirea în lucrurile simple.
Dacă teatrul poate vindeca, și pare că poate, ce boli vindecă?
Teatrul, în sine, poate fi o boală. Făcut cu măsură, ca orice lucru de pe lumea asta, poate aduce satisfacții inimaginabile oricui este dispus să încerce să pătrundă în realitățile paralele pe care teatrul le conține. Nu există riscul de a fi inundat într-un mod nesănătos cu dopamina (hormonul fericirii) declanșată de substanțele nocive, dar există garanția obținerii unui echilibru emoțional și mintal, vital stării de bine. Recomand „instruirea prin tehnici teatrale” oricui își propune să își cultive inteligența emoțională.
Pe tine, personal, de ce te-a vindecat teatrul?
În primul rând, de singurătate. În al doilea, de banalitate. În al treilea, de efemeritate.
Atunci când ești spectator de teatru, te simți confortabil pe scaunul tău din public, privind scena rezervată poveștii. Cum poți convinge un om mare să (se) joace? Ce învață prin joacă, într-un atelier de teatru?
Depinde de atelier și, bineînțeles, de cel care coordonează atelierul. Uite, de exemplu atelierele „Joc și Cuvânt” pe care le-am creat exclusiv pentru amatori și care încep duminică, 11 iunie, nu au cum să semene cu alte ateliere de teatru. Formula des întâlnită de „dezvoltare personală” conține metode și abordări atât de diferite, încât bine ar fi ca cei tentați să se lase instruiți prin tehnici teatrale, să primească cât mai multe detalii despre formatul atelierelor. Tocmai de aceea, în formularul de înscriere, noi am strecurat amănunte peste care nu am vrea să se treacă superficial. Sunt oameni pe care nu e nevoie să-i convingi să (se) joace. Ei își doresc să cocheteze cu arta actorului și, de dragul „jocului”, așteaptă să fie instruiți pentru a se putea expune pe o scenă, într-un spectacol, în fața unui public.
Sunt alții care, dimpotrivă, nu vor să se arate, scopul lor fiind acela de a-și îmbunătăți abilitățile de comunicare și de a învăța să-și gestioneze mai bine emoțiile, fie lucrând individual, fie în echipă. Iată deci două destinații total diferite care încep cu o călătorie. La un moment dat, drumurile se despart, dar până la un punct, cercetarea prin „joc” și „cuvânt” este aceeași pentru toți.
Noi ne-am propus să-i ajutăm pe oameni să descopere singuri cât de fascinant este procesul cultivării inteligenței emoționale, pornind de la formele pe care le îmbracă limbajul. Pornim de la cel intern, mobilat de gânduri și sentimente și-apoi, ne folosim de cuvinte pentru a ridica comunicarea la rang de artă.
Ce crezi că reușesc oamenii, odată ce își fac cadou un atelier de teatru: să-și cizeleze măștile sociale sau află mai exact cine sunt?
Dacă se lasă instruiți de Ludus&Logos, cel mai probabil vor sfârși dându-i dreptate lui Shakespeare și vor privi lumea întreagă ca pe o scenă, pe care toți oamenii joacă mai multe roluri, de-a lungul vieții, asemenea unor actori.
Pragmatic vorbind, în ce fel ne ajută cursurile de la Ludus & Logos și care sunt exercițiile din teatru pe care le fac oamenii la Ludus & Logos, chiar dacă au o meserie fără legătură cu scena?
Un prim exercițiu este însăși înscrierea, completarea formularului. I-am provocat pe oameni să facă uz de instrumentele pe care le dețin și le-am testat atenția, răbdarea, sinceritatea, raționamentele, gândirea argumentativă, deprinderile intelectuale și alte detalii observabile atunci când analizăm limbajul intern sau limbajul scris al cuiva.
În funcție de profilul fiecăruia, în funcție de modulul ales, se va contura o metodă de lucru personalizată în jurul nevoilor participanților.
Importanța comunicării verbale ia proporții inimaginabile, astăzi, comunicarea prin imagini, nu doar pe rețelele de socializare, ci și la locul de muncă, este nelipsită. Până și emisiunile de radio au ajuns să conțină imagini, oamenii se expun pretutindeni, orice percepere auditivă e însoțită de vizual. Pe de altă parte, arta conversației este în colaps, ascultarea a devenit o virtute rară, dialogul pare mai degrabă o formă de așteptare pentru a lua cuvântul.
În același timp, formele pe care le poate îmbrăca limbajul sunt rareori compatibile cu imaginea pe care reușim să o proiectăm.
Există mai multe trasee pe care un individ poate merge, pornind de la persoana sa, trecând pe la personalitatea și învățând să-și creeze personajul de care are nevoie, într-un context sau altul. Prin tehnici teatrale putem învăța să ne fim utili nouă înșine și celor din jur.
Stresul, anxietatea, dezvoltarea personală sunt concepte la care facem tot mai des referire în viața de zi cu zi. Putem împrumuta tehnici sau instrumente folosite de actori pentru a le gestiona mai bine?
Căutările aduc satisfacții mai mari decât descoperirile, de-ajung actorii să fie atât de fascinați de meseria lor, încât confundă munca cu plăcerea. Lumea teatrului e un refugiu în care până și stresul și anxietățile au farmec pentru că nu mai au nimic real în ele. Totul e magie.
Tu ai talentul de a ajuta o persoană să comunice mai bine, să își îmbunătățească felul în care comunică sau funcționează în relațiile interpersonale. Dar e nevoie de talent și ca să te înscrii la cursurile Ludus&Logos?
E nevoie de 600 de lei și de patru duminici disponibile. Atât.
Crezi că teatrul, ca exercițiu de dezvoltare personală, ne poate ajuta să avem mai multă încredere în forțele proprii? Care e mecanismul?
Teatrul ne învață să explorăm omul și să tragem concluzia că e o „lucrare” absolut minunată. Desăvârșită.
Ce ți se pare cel mai greu când lucrezi cu oameni care nu sunt actori profesioniști?
Nu mi se pare greu, dar mi se pare trist, uneori, să constat că au mai mult entuziasm decât profesioniștii.
Joc și cuvânt: sunt două cuvinte de care ne apropiem foarte tare în copilărie, apoi ne îndepărtăm de ele: de joc ne lepădăm de parcă ar fi rușinos, cuvintele rămân niște instrumente utile, de parcă ar fi simple furculițe. Crezi că te mai poți întoarce spre uimire, odată ce ai decis că timpul ei a trecut?
Dă-i unui copil de cinci ani un creion în mână și întreabă-l ce are acolo. Îți va răspunde, cel mai probabil, că are un microfon. Cu cât avansăm în vârstă, creionul își pierde magia. Nu trebuie decât să ne-o amintim.
Ce meserie ai avea, dacă mâine n-ar mai exista teatru?
Eh, asta-i. L-aș inventa.
Foto: Marius Bărăgan
