Make Life Magic

Lungimea fustelor și economia unei societăți: o legătură surprinzătoare

Te-ai gândit vreodată ce stă în spatele alegerilor noastre în ceea ce privește hainele cu care ne îmbrăcăm?

Răspunsul simplu este că suntem influențați de tendințe, dar este fascinant de aflat de unde provin acestea și care este legătura între „ce se poartă" și alte aspecte ale societății/lumii în care trăim. Așa că hai să descoperim câteva împreună.

Ce spun hainele despre noi, la nivel de societate

Domeniul modei este considerat, de multe ori, unul superficial; un sistem ce funcționează în mare parte pe aparențe și pe o lipsă de substanță. Însă lucrurile nu stau chiar așa, ba dimpotrivă, industria fashion are legături strânse cu (aproape) tot ceea ce se întâmplă într-o societate. 


Dacă ești pasionată de modă, cu siguranță îți este cunoscut filmul „The Devil Wears Prada". Iar dacă îți este cunoscut filmul, este imposibil să nu știi celebrul monolog al Mirandei Priestly (personajul lui Meryl Streep) despre alegerea lui Andy (Anne Hathaway) de a purta un pulover în nuanță cerulean blue. Miranda îi explică, pe tonul său superior caracteristic, că nu a fost niciodată vorba despre o opțiune personală, ci că puloverul albastru a fost ales pentru ea chiar de către oamenii pe care îi are în față, asta după ce a trecut prin numeroase filtre de decizie până să ajungă la Andy în dulap. 

Ce vrea să spună Miranda este simplu: tendințele în modă au ramificații adânci, care se întind dincolo de suprafața lucrurilor și sunt legate strâns de (aproape) toate aspectele unei societăți.


De ce domenii este influențată moda și cum influențează la rândul ei alte arii din sfera cotidianului?

Partea estetică a modei este influențată, bineînțeles, de celelalte arte precum arhitectură, pictură, sculptură, pop art, internet art etc. Atunci când creează, designerii se pot lăsa inspirați de orice. De asemenea, mediul digital și sfera de publishing, adică revistele, joacă și ele un rol foarte important. Partea conceptuală, iar aici mă refer la mesajele conținute în design, poate să fie legată de politică și de status quo-ul unei societăți într-un anumit punct al dezvoltării sale. Iar pentru că modă este o industrie de consum, bineînțeles că este influențată de sociologie, comportamentul de cumpărare al oamenilor și felul în care merge economia societății.

Un lucru surprinzător mi se pare, de exemplu, cum preferința unei tendințe de moment în ceea ce privește lungimea fustelor și a rochiilor își poate găsi motivația în felul în care se comportă economia globală.

The Hemline Index" este o teorie dezvoltată de economistul George Taylor în 1926. Taylor a realizat o teză extinsă despre schimbările pe care Primul Război Mondial, care se terminase de puțin timp, le-a adus în industria dresurilor și a ciorapilor. El a observat că a avut loc o creștere semnificativă a consumului de astfel de produse de lenjerie începând cu anii '20 iar concluzia care a rezultat de aici, și pe care o putem observa cu ochiul liber în istoria modei, este că în acea decadă fustele s-au scurtat foarte mult față de perioada anterioară. Practic, pe măsură ce economia își revenea după Război și devenea de-a dreptul înfloritoare, lungimea fustele se scurta. Nu la mult timp după, însă, a urmat Marea Criză din anii '30, iar lungimea fustelor a crescut din nou.

Teoria sugerează, așadar, că lungimea fustelor (și a rochiilor) dintr-o anumită perioadă de timp are directă legătură cu creșterile și scăderile de pe piață bursieră și, implicit, cu felul în care se comportă economia. Se pare că, atunci când umanitatea trece printr-o perioadă de prosperitate, iar lucrurile merg bine, se poartă fustele și rochiile scurte, iar când economia are de suferit, se poartă fustele și rochiile lungi. 


Dar de ce se întâmplă asta? 

Ei bine, conform cercetătorilor, se pare că lungimile fustelor se comportă întocmai precum graficul acțiunilor de la bursă - atunci când acestea cresc și este o perioadă înfloritoare, dispoziția oamenilor este una bună iar asta invită la un simț mai accentuat al libertății. La polul opus, când acțiunile scad, dispoziția este una negativă iar fustele și rochiile devin mai lungi, implicând o mai mare seriozitate și rigiditate a societății.

Mai mult decât atât, doi cercetători, Marjolein van Baardwijk și Philip Hans Franses, au analizat schimbările lungimilor tivurilor pe o perioadă mai lungă de timp, din 1921 până în 2009 iar din cercetarea lor a reieșit faptul că ciclul fluctuației economice se află cu aproximativ 3 ani înaintea modei - deci pentru a putea prevede în ce direcție se îndreaptă moda și mai precis lungimea fustelor pe care le vom purta în viitor, tot ce trebuie să facem este să urmărim îndeaproape economia globală.

O privire atentă la schimbările și tendințele fiecărei decade (începând cu anii 1920 și până în prezent) ne arată că teoria stă în picioare. Chiar și în actualitate poate fi verificată: sunt sigură că știi că anul acesta se poartă fustele și rochiile maxi iar situația economică nu este tocmai roz în momentul ăsta.

Moda, așadar, este un domeniu fascinant, care merită privit mai îndeaproape - ascunde o mulțime de lucruri interesante și legături surprinzătoare cu alte aspecte ale societății, care ne demonstrează că este întotdeauna bine să privești lucrurile în profunzime.

Foto: Getty Images