Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu reprezintă mai mult decât o tradiție pentru publicul fidel de teatru sau pentru artiști. Evenimentul a ajuns să fie pe podiumul celor mai mari trei festivaluri de artele spectacolului din lume, alături de Avignon și Edinburgh. An 
după an, artiștii din toate colțurile lumii își dau întâlnire în micuțul oraș cochet, cu aer medieval, care devine un imens hub cultural sub cupola căruia se reunesc spectacole indoor de proporții impresionante, show-uri outdoor, o selecție a celor mai bune producții ale școlilor de teatru din întreaga lume, lansări de carte, workshop-uri, , expoziții, instalații stradale, conferințe speciale și dezbateri publice.
Această desfășurare de forțe, ajunsă la ediția cu numărul 30, reușește într-un fel sau altul să includă întreaga comunitate în „miracol” – tema acestui an. De la spectatorii avizi de teatru care epuizează biletele pentru o bună parte din spectacolele indoor încă din prima zi de la punerea
lor în vânzare, la tinerii studenți sau voluntari care își încearcă norocul la intrare în speranța unor scaune rămase neocupate, turiștii care vin special pentru a vedea străzile Sibiului colorate de costumele și decorurile paradelor și spectacolelor stradale, până la locuitorii orașului care își dau întâlnire cu cei dragi seara pe pietonala Bălcescu sau în recent-înființata Piață Habermann.
Spre deosebire de anii trecuți, ediția asta am pierdut primele patru zile din cele zece, ratând astfel câteva spectacole pe care aș fi vrut să le văd. Cu toate astea, am apucat să văd în jur de 20 de spectacole în cele șase zile petrecute la Sibiu și mi-am făcut o listă cu cele mai impresionante spectacole, cele mai interesante experiențe și cele mai frumoase momente ale acestui an, din perspectiva de spectator.
MAKOM 30. Sărbătoarea dansului (Israel)
Vertigo Dance Company e printre cele mai cunoscute, valoroase și apreciate companii de dans contemporan din lume. Totul, de la 
mentalitate, estetica mișcării, modul de viață și de abordare, transformă interacțiunea cu orice producție a lor într-o experiență fascinantă. Anul acesta, cel mai recent spectacol al lor a fost probabil cel mai bun, așteptat și aclamat al întregii selecții FITS 30. De altfel, în fiecare an se întâmplă să am un singur spectacol care să-mi placă 
atât de mult încât să merg să-l revăd și a doua oară. Tura asta, „MAKOM 30” a fost acel titlu pentru care am revenit în sala Centrului Cultural Ion Besoiu. Am tot văzut producții Vertigo în ultimii ani, am avut șansa multor conversații și sesiuni de lucru cu Noa Wertheim, directoarea artistică a companiei, și sigur ăsta e show-ul care m-a cucerit cel mai tare, până acum.
În plus, publicul a avut șansa de a lua parte, pe lângă cele două reprezentații ale show-ului, la o conferința specială cu Noa, la un workshop de trei zile cu ea și la momentul emoționant al dezvelirii stelei pe care a primit-o pe Sibiu Walk of Fame.
Diptic: Vise din camera pierdută (Belgia)
Producția e poate titlul care m-a surprins cel mai mult. E genul de spectacol care vine cu atât de multă originalitate încât de la un minut la 
altul te întrebi unde mai poate înainta. Show-ul e semnat și produs de Peeping Tom, una dintre cele mai interesante companii de dans din lume, care și-a dezvoltat o semnătură, o estetică coregrafică, dramaturgică și vizuală doar a sa.
Există în FITS titluri pe care mulți oameni din industria românească de spectacole le așteaptă, iar în sală poți recunoaște o mulțime de chipuri cunoscute. Diptic a fost unul din aceste titluri, unde avut chiar privilegiul de a-l avea pe rândul din față pe marele regizor Silviu Purcărete.
Șeherezada în ritm de flamenco (Spania)
„Șeherezada în ritm de flamenco” începe de la finalul poveștii „O mie și una de nopți”. În versiunea companiei María Pagés, personajele iau 
asupra lor misiunea de a transforma lumea. Spectacolul redă, în 12 scene, experiențele unei femei care-și propune să repare principiile filozofice ale singularității feminine din lume. E o poezie în imagini a corpurilor și a culorilor, care gravitează în jurul măreței María Pagés. Artista, considerată una dintre cele mai mari dansatoarea și coregrafe de flamenco din istorie, duce după ea un spectacol de forță, la finalul căruia e greu să-ți găsești cuvintele. Și ea este una dintre personalitățile care anul acesta au primit o stea pe Sibiu Walk of Fame.
Visul (România)
Producția originală e creată de REACTOR de creație și experiment, din Cluj-Napoca. REACTOR e un teatru independent destul de micuț, cu o 
echipă care nu doar că montează spectacole în ciuda unor resurse limitate, dar care își și deschide porțile tinerilor care au ceva de spus. Mulți regizori tineri ajunși importanți, actori talentați sau dramaturgi la început de drum au trecut pe la locul experimental din Cluj. Spectacolul cu care au venit la Sibiu e poate unul dintre cele mai promițătoare musicaluri originale făcute în România în ultimii ani. Asta pentru că echipa de tineri reușește să ajungă lăudabil la esența acestui tip de spectacol. Într-un spațiu mic, cu o scenografie simplistă, echipa a reușit să găsească foarte eficient și original soluții pur teatrale care ating poate mai mult decât ar fi făcut-o un decor extravagant. În plus, e de luat în seamă curajul de a aborda direct și asumat subiectul abuzurilor comise în școlile de teatru asupra studenților. Spectacolul e un răspuns direct la discuția publică despre abuzurile pe care studenții de la teatru le îndură în facultate, discuție la care echipa REACTOR nu a rămas tăcută.
Miracolul luminii – Pe tărâmul copilăriei (Germania)
Poate unul dintre cele mai speciale evenimente din întreaga ediție, care a ajuns la zeci de mii de oameni și a devenit cunoscut pe Internet, e labirintul de lumină care a ocupat Piața Mare timp de trei zile. Instalația e o revenire a companiei germane Theater ANU pentru al doilea an consecutiv. Spre deosebire de cel de anul trecut, creatorii au adus, anul ăsta, un ansamblu de performance-uri în interiorul labirintului cu povești inspirate de ideea de miracol și de inocența copilului care primește și apreciază cel mai bine această noțiune. Zeci de mii de oameni au trecut să vadă labirintul gigant, fie că au trecut pe lângă el, fie că au și intrat să-l parcurgă sau că au urcat în Turnul Sfatului, deschis special seara, pentru a face poze de sus.
Mo and the red ribbon (Franța)
Spectacolul francezilor de la L’Homme Debout a închis ultimele două seri de festival cu un performance în care o marionetă imensă de opt 
metri înălțime a pornit de la capătul pietonalei Bălcescu până în Piața Mare, unde a performat un adevărat show cu elemente coregrafie, proiecții, scenografie și pirotehnie în fața a mii de oameni care au umplut spațiul până la refuz. Încă de la începerea show-ului, pietonala s-a umplut complet. Și nu doar în jurul păpușii imense, ci pe întreaga întindere a străzii celebre din Sibiu. Oamenii au venit până când întreaga pietonală a fost plină de la un capăt la altul, toți așteptând să treacă pe lângă ei convoiul cu Mo, personajul marionetei, care a străbătut traseul până în Piața Mare.
Imaginea cu care am plecat eu de acolo e cea a copiilor pe umerii părinților, zâmbitori și fascinați de copilul de opt metri care alerga pe pietonală după cadoul pe care și-l dorea. La finalul zilei, fericirea oamenilor care se întâlnesc, chiar și întâmplător, și complet gratuit, cu un performance în FITS, e cel mai plăcut sentiment. Într-un fel, despre asta e FITS de mulți ani încoace. E evenimentul unde oricine zâmbește și are parte de o interacțiune cu cultura, indiferent de vârstă, loc, sau de mediu social. E perioada când cei inițiați au ocazia întâlnirii cu cele mai mari companii ale lumii, iar cei neobișnuiți să intre în sala de spectacol descoperă pe stradă frumusețea teatrului, a dansului, a muzicii sau a circului.
Foto: Călin Mureșan, Nicolae Gligor, Sebastian Marcovici, Dragoș Dumitru
