8, 9, 10 decembrie BUCUREȘTI, Sala Palatului & 16 decembrie CLUJ-NAPOCA, Sala Polivalentă BTarena
Concertele extraordinare de Crăciun marca Ștefan Bănică aniversează în luna decembrie 20 de ani de când se desfășoară la Sala Palatului din București. Una dintre cele mai complexe producții muzicale românești, cel mai longeviv eveniment continuu pe scena Sălii Palatului din ultima jumătate de secol.
În cifre, faptele se pot însuma așa:
• 79 de concerte de Crăciun sold-out din 2002 și până în prezent • Peste 350.000 de spectatori
• Peste 150 ore de muzică live doar la Concertele de Crăciun
“Cu bucurie și emoție vă anunț că anul acesta, în luna decembrie, vă aștept să sărbătorim împreună muzica și Crăciunul, pentru că aniversăm rotunda vârstă de 20 DE ANI DE CONCERTE DE CRĂCIUN. Nu-mi vine să cred că au trecut atâția ani de când ne întâlnim! Vom transforma scena Sălii Palatului într-un spațiu de poveste, cu decoruri impresionante, lumini și efecte grafice extraordinare, dansatori, instrumentiști de excepție și invitați-surpriză unul și unul, așa cum merită acest concert și publicul nostru. Îmi doresc un spectacol aniversar care să rămână memorabil, după ani și ani, în inimile voastre. Mulțumesc vouă, celor care veniți din toată tara și chiar din afara țării de 20 de ani încoace la concertele mele, că ne-ați ajutat, pe mine și echipa mea, să creăm împreună o atmosferă unică la Sala Palatului, să doborâm record după record și că acest concert de Crăciun a devenit mai mult decât un concert, a devenit o stare de spirit. Va fi un show total, în care miza va fi să ne întrecem pe noi înșine. Ne întâlnim pe 8, 9, 10 decembrie, ora 19:30, la Sala Palatului din BUCURESTI. Și încă ceva: concertul de Crăciun ajunge din nou la CLUJ-NAPOCA, pe data de 16 decembrie, ora 19, la Sala Polivalenta BTarena. Aștept cu drag să sărbătorim, la București și la Cluj-Napoca, ANIVERSAREA CELOR 20 DE ANI DE CONCERTE DE CRĂCIUN în marea noastră familie a Crăciunului, unde generațiile se întâlnesc - de la copii și adolescenți până la adulți, părinti și bunici - și, timp de două ore, să vă lăsați purtați doar de muzică, emoție, bucurie și energie, de magia Crăciunului.“ – a declarat Ștefan Bănică.
Ștefan Bănică a deschis drumul producțiilor muzicale de amploare în România în 2002 și a devenit singurul artist român care susține an de an un eveniment atât de complex. Concertele de Crăciun Ștefan Bănică sunt adevărate repere pentru luna decembrie prin autenticitate, spectaculozitate și complexitate. Muzică live, lumini și decoruri de poveste, ecrane uriașe, efecte speciale, invitați-surpriză din mai multe genuri muzicale - pop, rock, folk, folclor - zeci de dansuri și interpretări impresionante, într-una dintre cele mai mari producții muzicale din România.
În fiecare an, invitati-surpriză urcă pe scenă alături de Ștefan Bănică: de la Sofia Vicoveanca la Andra, de la Cristi Minculescu si Paul Ciuci la Paula Seling și Alina Eremia, de la Nicolae Botgros și Orchestra „Lăutarii” din Chișinău la Dan Bittman, de la Monica Anghel, Nico, Luminița Anghel la Delia, Cabron, Lidia Buble, de la Laurențiu Cazan la 3 Sud Est și Liviu Teodorescu etc.
Concertele Extraordinare de Crăciun Ștefan Bănică reprezintă, de 20 ani încoace, un mod tradițional de intrare în perioada sărbătorilor de iarnă, în atmosfera magică a Crăciunului. O poveste de neegalat în peisajul muzical din România.
Pe 8, 9, 10 decembrie, ora 19:30, la Sala Palatului din Bucuresti si pe 16 decembrie, ora 19, la Sala Polivalenta BTarena din Cluj-Napoca poți fi parte dintr-un show impresionant de sunet, lumini și efecte grafice, cea mai așteptată producție muzicală din România, un eveniment unic: CONCERT ANIVERSAR DE CRĂCIUN ȘTEFAN BĂNICĂ - 20 DE ANI.
Biletele pentru concertele din Bucuresti se găsesc la Sala Palatului și online pe www.vandbilete.ro, www.eventim.ro, www.iabilet.ro, www.entertix.ro, www.salapalatului.ro. Info: 0722408143, 0745171770, iar pentru concertul de la Cluj-Napoca biletele sunt disponibile pe www.iabilet.ro și www.concertecluj.ro.
Actor, compozitor, interpret, regizor, personalitate tv, producător, cu o carieră de peste 35 de ani, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai complecși și iubiți artiști din România, care a stabilit adevărate recorduri prin concertele sale de Crăciun de la Sala Palatului, o adevarată tradiție. Cu 16 albume de autor, premiate cu 6 discuri de aur și 2 de platină, cu zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru, Stefan Bănică reprezintă un reper major in show business-ul românesc.