La 80 de ani, Joni Mitchell va cânta pentru prima dată la Premiile Grammy

Recording Academy a confirmat că Joni MItchell va urca pe scena Grammy la ceremonia de decernare a premiilor de duminică, 4 februarie.

Va fi pentru prima oară când legendara artistă canadiană va susţine un spectacol la marea gală anuală a muzicii. În vârstă de 80 de ani, Mitchell este nominalizată anul acesta la Premiile Grammy la categoria "Cel mai bun album folk" pentru albumul live Joni Mitchell at Newport, lansat în 2023.

Joni Mitchell a câștigat nouă premii Grammy. Ea a primit primul premiu în 1969 pentru cea mai bună interpretare folk pentru piesa "Clouds". Ultimul ei premiu Grammy a fost câștigat în 2022, când albumul Joni Mitchell Archives - Vol. 1: The Early Years (1963-1967) a fost desemnat cel mai bun album. În 2002, Joni Mitchell a primit premiul pentru întreaga carieră din partea Recording Academy.

Un film biografic despre viața și cariera artistei, regizat de Cameron Crowe, este planificat pentru 2024.

Joni Mitchell se alătură unor mari artişti care vor cânta laGrammy 2024, printre care U2, Burna Boy, Billy Joel, care revine pe scena evenimentului după 20 de ani, Dua Lipa, Billie Eilish și Olivia Rodrigo. U2 va susţine un spectacol transmis de la arena Sphere din Las Vegas unde are programate mai multe concerte în această perioadă.