Al Pacino a urcat pe scena celei de-a 96-a ediții a Premiilor Oscar pentru a anunța premiul cel mare al serii: Cel mai bun film, care i-a revenit lui “Oppenheimer”. În vârstă de 83 de ani, Pacino a anunțat brusc câștigătorul fără a enumera mai întâi nominalizații, așa cum se obișnuiește. El a mormăit “ochii mei văd “Oppenheimer”, lăsând pe toată lumea dezorientată pentru un moment.
“Nu a fost intenția mea să îi omit”, a spus Pacino într-o declarație, adăugând că a fost “o alegere a producătorilor de a nu-i mai face pe (nominalizați) să fie repetați, deoarece au fost evidențiați individual pe parcursul ceremoniei”. “Îmi dau seama că a fi nominalizat este o piatră de hotar uriașă în viața cuiva și a nu fi recunoscut pe deplin este jignitor și dureros", a spus Pacino. "Spun acest lucru ca o persoană care are o relație profundă cu regizorii, actorii și producătorii de film, așa că empatizez profund cu cei care au fost jigniți de această omisiune și de aceea am simțit că este necesar să fac această declarație."
După încheierea ceremoniei, prezentatorul Jimmy Kimmel a spus despre prezentarea lui Pacino: “Cred că nu s-a mai uitat niciodată la o ceremonie de premiere. Se pare că toată lumea din America cunoaște ritmul în care ar trebui să se desfășoare: “Și Oscarul merge la...Dar nu și Al Pacino! Dumnezeu să-l binecuvânteze!”.
Al Pacino a fost nominalizat de nouă ori la Premiile Oscar şi a câștigat statueta pentru Cel mai bun actor pentru “Scent of a Woman”, în1992.
După ceremonie, actorul și-a anunțat memoriile, cartea "Sonny Boy" fiind descrisă ca fiind "uimitor de revelatoare" și va fi publicată de Penguin Random House. Coperta este o imagine cu Al Pacino din anii 70, de la începutul carierei sale.
“Memoriile unui om care nu mai are nimic de care să se teamă și nimic de ascuns vor face referire la copilăria actorului în New York, educația sa alături de "mama sa foarte iubitoare, dar bolnavă psihic, și de părinții ei", precum și perioada petrecută la Liceul de Arte Dramatice din New York. De asemenea, se va aprofunda și activitatea sa pe scena teatrală de avangardă din New York în anii 1960 și 1970, înainte de a face o mare descoperire cinematografică cu The Panic of Needle Park, The Godfather, The Godfather Part II, Serpico şi Dog Day Afternoon.
“Firul de aur al cărții este însă spiritul iubirii și al scopului. Iubirea te poate dezamăgi și poți fi înfrânt în ambițiile tale - aceleași lumini care strălucesc se pot și stinge. Dar Al Pacino a fost suficient de norocos să se îndrăgostească profund de o meserie înainte de a avea cea mai vagă idee despre vreuna dintre recompensele sale pământești și nu s-a despărțit niciodată de ea. Asta a făcut toată diferența.”, se arată într-un comunicat de presă.
Vorbind despre “Sonny Boy”, Pacino a spus: “Am scris "Sonny Boy" pentru a exprima ceea ce am văzut și prin ce am trecut în viața mea. A fost o experiență incredibil de personală și revelatoare să reflectez asupra acestei călătorii și asupra a ceea ce actoria mi-a permis să fac și asupra lumilor pe care mi le-a deschis. Întreaga mea viață a fost ceva ce părea imposibil, iar eu am fost un tip destul de norocos până acum."
