Lecția toscaneză a dulcelui „far niente”

O vacanță în Toscana e, poate, mai mult despre trăit decât despre vizitat.

O vacanță în Toscana oferă o lecție despre bucuria trăitului simplu și conectarea cu sine și natura, prin practicarea conceptului de „dolce far niente”. Această stare de bine nu înseamnă lene, ci savurarea micilor plăceri ale vieții, într-o comunitate atentă la relații și odihnă. Tocmai acest stil de viață contribuie la longevitatea și sănătatea localnicilor.

  • Vacanța în Toscana se concentrează pe trăirea momentului și savurarea micilor plăceri, nu pe agitația turistică.
  • Conceptul „dolce far niente” este despre ritmul vieții și savurarea micilor plăceri, nu despre lene.
  • Fericirea este o stare de bine obținută printr-o conexiune autentică cu sine și natura.
  • Toscanezii își trăiesc viața simplu, cu respect pentru odihnă și comunitate, ceea ce le asigură longevitatea și sănătatea.
  • Felul în care localnicii se raportează la sine și la mediu le determină calitatea vieții și bunăstarea generală.

În ultima mea vacanță, am avut prilejul să trăiesc pentru puțin timp gustul lui „dolce far niente”. Am plecat de la oraș unde agitația, zgomotul, aerul greu respirabil, graba și zbuciumul sunt la ordinea zilei și am ajuns în Toscana, regiunea Val d’Orcia, unde timpul parcă s-a dilatat. 

Îmi doream de mult timp să merg în Val d’Orcia, perla Toscanei, an de an o puneam pe listă dar abia acum am ajuns pentru prima oară și cu siguranță nu pentru ultima oară deși rareori vreau să mă întorc în același loc. 


Iar ca să înțelegeți dorința de a reveni am să vă povestesc exact despre acest ”dolce far niente”. 

Știu că noi dăm o conotație eronată acestei expresii. Asociem „plăcerea de a nu face nimic” cu lenea sau trândăveala dar în realitate este vorba de ritmul în care trăim și cum ne bucurăm și savurăm micile plăceri ale vieții! Dar avem noi mici plăceri ale vieții?! Le-am fi introdus în rutina de zi cu zi?!

Pun aceste întrebări pentru că, din rolul meu de psihoterapeut văd adesea cum oamenii se simt vinovați pentru că nu reușesc să înghesuie cât mai multe activități în agendele lor. Și își trec multe și mărunte pe agendă mai puțin pe sine însuși și acele mici dar foarte mici plăceri care te scot pentru moment din agitație. 

Asociem fericirea mai degrabă cu realizările materiale, iar relațiile nu de puține ori au un context bazat pe o miză, un interes. 

Nu ne mai pierdem timpul cu stat la taclale, față în față la o cafea cu un prieten, ci tastăm rapid mesaje scurte și în abrevieri pe Whatsapp, doar ca să luăm pulsul. Dacă o mai facem și pe asta... Ca să nu mai zic ca totul se derulează într-un ritm amețitor! Aproape ca uităm și să respirăm!

Dar să respirăm pentru că fericirea este mai degrabă o stare, nu o acțiune! 

S-au făcut atât de multe descoperiri medicale despre longevitatea vieții, cu multe bune practici ca să îmbătrânim lent și să rămânem cât mai mult timp sănătoși, în vreme ce ne-am îndepărtat de propriul sine și propriile valori. Suntem frumoși pe exterior, dar goi pe interior! 

Comunitățile de odinioară azi s-au mutat în spațiul virtual unde avem „prieteni” cu miile, însă oare pe câți ne putem cu adevărat, la bine și la greu?

Revenind în Toscana, cred cu convingere că longevitatea și sănătatea lor au legătură cu simplitatea cu care își trăiesc viața. Atitudinea pe care o au față de sine, față de mediu în care își derulează viața le determină calitatea vieții. 

De pildă, în comunitatea lor speranța de viață depășește 90 de ani. Când un om moare la 90 de ani se zice că a murit cam devreme.

Te-ai întreba, poate, ce obiceiuri au toscanezii de trăiesc așa de mult. Dar ei nu au neapărat „obiceiuri”, ci un stil în sine de viață, acel ”dolce far niente” de care vorbeam. Pur și simplu își trăiesc viața în acord cu ritmul pe care realmente îl pot susține! Am observat, însă, câteva constante.

Conexiunea cu natura

Natura, în toată măreția sa, aș zice că este cea mai importantă sursă de energie. Peste tot unde te duci, „decorul” pare asemănător: case de piatră, ferestre de lemn, grădini verzi, iar fiecare regiune are propria cetate, sus pe deal.


Cultul relațiilor

Dar ce ar fi natura fără comunitatea de oameni și cultul relațiilor?! Felul lor de a-fi-împreună și de a se susține în așa fel încât fiecare regiune are specificul său te face să vrei să vizitezi sat după sat. Ești curios, știi vei găsi ceva diferit. Brânzeturi, vinuri, parfumuri, țesături de in, ape termale, ceramică pictată, fiecare dintre acestea și multe altele poartă semnătura de origine a unei regiuni.

Respect pentru odihnă

Ca turist, este enervant când, în mijlocul zilei, puțin după prânz, totul se închide pentru siesta de 2-3 ore. Toscanezul se retrage din activitate fără să îl preocupe că poate turistului îi este foame sau vrea să cumpere câte ceva. Cu alte cuvinte, tu, ca turist, ești nevoit să te adaptezi la ritmul lor mai lent, nu ei servesc nebuniei cu care noi suntem obișnuiți la oraș.


Hrană pentru suflet

Nicio masă fără brânzeturi. Deși știm că grăsimile dăunează grav sănătății, pare că pe ei nu îi afectează prea tare când vine vorba de aceste delicatese. 

Vinuri alese. Nici alcoolul care dăunează grav sănătății nu se aplică la ei. Poate pentru că nu îl beau ca să se amețească și să își înece amarul, ci în cantități mici, cât să îi simtă aroma și gustul în combinație cu diferite soiuri de brânză maturată. 

Uleiul de măsline extravirgin. Un adevărat festin pe care îl servesc ca aperitiv: ulei cu pâine și sare! Au o mulțime de soiuri de uleiuri ce sunt produse local, din măsline ce vin direct din livezile lor de măslini. Și sunt multe livezi la ei, cum sunt și vițele de vie.

Legume de grădină. Am regăsit gustul legumelor din copilărie în salate atât de delicioase, încât le poți mânca pur și simplu fără nimic altceva. 

Pâine de casă ca la ei doar la bunica mea de la tară am mai mâncat. Bunica avea un ritual anume de frământare, dospire și coacere a pâinii în vatră. Știți pâinea aceea cu crustă crocantă și miez pufos și aerat?

Înghețata artizanală: dacă vrei să eviți un spike glicemic ar fi bine să ocolești tarabele de înghețată. Nicio zi fără înghețată devenise un obicei în sine pentru mine, deși în fiecare zi îmi propuneam să nu mai cad ispitei.


Pastele. O, da, pastele! De obicei, nu mă dau în vânt după paste. Însă acolo este altă poveste. Le pregătesc în vitrina tavernei, ca să te ademenească. Cum să nu te îndrăgostești de gustul pastelor proaspete?!

Panforte, o prăjitură din fructe confiate și alune, foarte aromată. Se mănâncă în special de sărbători, de Crăciun și de Paște, însă merge oricând. Vă zic eu!

Prima oară când mi-am luat un cappuccino de la ei a fost pe premiza că ar fi mai slab decât cafeaua și merge după prânz cât să nu îmi afecteze somnul de noapte. Daaaar, am dat de puuură cafea! Altceva! 

În toate zilele de vacanță am încercat să îmi imaginez dacă aș putea trăi acolo, să aparțin acelui loc și să îmi fac o viață toscaneză.  Deși sună foarte tentant, filmul imaginar nu ajunge prea departe. Poate pentru că trecerea de la viața orășenească la o viața simplă, provincială, ar avea nevoie de timp de adaptare. Să scoți orășeanului orașul din cap nu-i o treabă chiar simplă! Una-i vacanță de Toscana, alta-i viață în Toscana!


Una peste alta, am rămas cu semnificația lui „dolce far niente” pe care aș vrea să o aduc mai mult în viața mea. Să o iei încetișor nu te face mai puțin competent, ci mai viu și mai atent la experiența trăită!

Foto: Arhiva personală