De când eram copil am auzit proverbul „Cine nu are bătrâni, să-și cumpere”, dar nu am înțeles până curând ce înseamnă aceste cuvinte.
Cât mi-au trăit bunicii, mi-am arătat iubirea cum am știut eu mai bine, deși acum văd multe goluri în comportamentul meu și înțeleg mult mai bine nevoile lor de atunci, nevoi pe care le vremea aceea nu am știut să le satisfac. Realizez acum ce deformată era imaginea pe care mi-o creasem despre bunici, îndeosebi despre bunica, pe de o parte pentru că par veșnici acești bătrânei, pe de altă parte, pentru că ochelarii prin care îi privim sunt alterați de evenimentele din copilărie, context în care bunicii nu au părut, poate, să fie cei mai iubitori dintre pământeni.
Privind retrospectiv
Abia după ce au trecut câțiva ani buni de la plecarea bunicii mele printre îngeri, am realizat că omul determinat care sunt azi vine ca o abilitate șlefuită în adversitatea neînțelegerilor cu bunica, a refuzurilor ei de a-mi da voie să îmi întind aripile, în tendința ei de a colora lumea în gri. Iar bunicul meu, frumosul, îndelung răbdătorul și blândul meu bunic, m-a învățat că rolul unui bărbat e să protejeze și să mângâie, să te susțină și să nu mă mulțumesc niciodată cu mai puțin. Acestea sunt câteva dintre lecțiile pe care le-am luat cu mine din relația cu bunicii mei.
Legătura pe care o avem cu părinții noștri (sau cu cei pe care îi considerăm părinții noștri) este cea mai influentă relație pe care o vom experimenta pe parcursul vieții noastre. Copii fiind, ajungem să trăim într-un fel de simbioză fizică și emoțională cu cei care ne cresc. Această relație care ne leagă este puternică, profundă, acaparatoare și niciodată perfectă, ci din contră. Nimic nu este perfect și nici măcar nu este vorba despre a avea o relație perfectă cu propriii părinți, ci mai degrabă este vorba despre a avea o relație în care să ne simțim văzuți, acceptați, susținuți așa cum fiecare dintre noi are nevoie.
Unde se rup generațiile
Tema rupturii dintre generații este la fel de veche precum timpul. Miturile grecești, romanele și piesele de teatru au la bază complexitatea relației părinte-copil. Un studiu din 2021 realizat de Universitatea Cornell a constatat că aproximativ 30% dintre adulți au fost înstrăinați de un membru al familiei, cel mai frecvent de un părinte.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, numeroși factori pot determina tensiune în relațiile cu părinții, potrivit psihologului clinic din New York, Afshan Mohamedali. „Majoritatea tensiunilor pot fi atribuite unor probleme care indică dezacorduri în priorități și valori; dificultăți în respectarea deciziilor; probleme de sănătate mentală nerezolvate; intruzivitate și lipsă de limite; critici persistente și sprijin insuficient.”
Întâlnirea cu seniorii
De două luni, însă, lucrez cu seniorii dintr-un centru de îngrijire și relaxare și la fiecare întâlnire descopăr noi lucruri despre ei și despre mine și se întărește tot mai mult relația cu strămoșii mei, cu bunicii și mama mea, plecați deja dintre noi. Mulți oameni mă felicită pentru ceea ce fac, văzând acțiunile mele ca pe ceva altruist, prețios.
Dar cu fiecare interacțiune pe care o am cu seniorii din acest centru, realizez ce mult îmi dăruiesc ei, ca și cum m-aș duce la un Acasă în care bunicii și bunicile mele din toate timpurile s-au adunat să îmi arate cât mă iubesc și mă prețuiesc.
Descopăr acolo nu bătrâni bolnavi, neputincioși, ci diferite perspective asupra vieții, inteligență, talent, creativitate, bunătate, iubire, zâmbete, bucurie, toate ca un lac nesecat din care se adapă sufletul meu la fiecare întâlnire.
Eu sunt cea norocoasă pentru că am ocazia să vindec fiecare supărare nelămurită cu ai mei, deja plecați dintre noi, fiecare dată când i-am judecat sau am refuzat să îi înțeleg. Am ocazia să simt din nou căldura brațelor bunicii, ale mamei, zâmbete și mândrie, mă simt din nou eu, copilul iubit. După mai bine de 25 de ani în care nu am mai cântat, ani în care poate nici prieteni apropiați nu m-au auzit niciodată cântând, mi-am dat iar voie să cânt în public și să mă bucur de asta, fără să îmi pese că nu mi-am încălzit vocea sau că vreo câteva note ar putea aluneca și deforma ușor melodia.
Alături de bătrâneii mei, sunt din nou un copil-minune, sunt din nou iubită și prețuită și, pentru asta, eu sunt cea norocoasă și profund recunoscătoare.
Îmi place să le ascult poveștile fascinante de viață, devin astfel și eu parte din istoria lor, devin și eu, poate, copilul sau nepoata de care aveau nevoie, pe care brațele lor calde îi caută de mult. Prin acest schimb curat și total lipsit de egoism devenim una, o Familie, și ne vindecăm sufletul împreună.
Și dacă vă întrebați cum reparăm, ca adulți, relația cu părinții sau bunicii care încă mai sunt printre noi, iată câteva sfaturi:
- Să ne concertăm atenția pe situațiile care apar, și nu pe persoana din fața noastră
- Să revenim cu pași mărunți și asumați către relația cu celălalt
- Să ne privim pe noi înșine cu sinceritate
- Să stabilim noi limite
- Să evităm etichetele și atacurile la persoană
- Să nu lăsăm timpul să vindece, să acționăm noi
- Să avem așteptări realiste
- Să acceptăm că suntem diferiți de părinții/bunicii noștri și că este OK să fie așa
- Să conștientizăm și să acceptăm că părinții/bunicii noștri sunt produsul propriei experiențe de viață
- Să dezvoltăm și să ne bucurăm de interese și activități comune
- Să renunțăm la a-i mai schimba și să încercăm să îi înțelegem.
Foto: Freepik
