Piesa surprinde echilibrul subtil dintre cuvinte și fapte, dintre trăiri și emoții în planuri diferite, un cântec complex care reflectă maturitatea artistică la care au ajuns Loredana și Ștefan Bănică.
“După ce am compus această piesă, m-am gândit că ar fi potrivit un duet și imediat mi-a venit în minte Loredana și vocea ei pe refren. Prima dată, Loredana a fost invitată pe albumul meu „Duete”, în 2005, tot pe o piesă de-a mea, “Noi, cei de acum”. Apoi, peste câțiva ani, am înregistrat împreună varianta ei pentru piesa "Ileană, Ileană". Iar acum mă bucur de această nouă colaborare, mă bucur de cântec și de videoclip, alături de prietena mea, Loredana, pe care o stiu încă de la începuturi, din anii '80. Sperăm să vă placă piesa & videoclipul și să se regăsească în preferințele voastre." - povestește Ștefan Bănică, despre cum a prins viață piesa.
Cu prilejul acestei colaborări, asistăm la o întâlnire emblematică dintre două legende ale muzicii, doi artiști care au revoluționat industria muzicală românească prin conceptele de concerte pe care le-au creat, prin vânzările de discuri, prin numărul de albume lansate și anii de carieră, ce se întind pe mai multe decenii, în muzică, teatru, film și televiziune, devenind o inspirație pentru alți artiști și deschizând drumul marilor producții muzicale din România.
"Acest duet e un moment așteptat de fani de mult timp. M-am bucurat când Ștefan m-a sunat să-mi propună această colaborare. Suntem într-un moment în viețile noastre în care povestea acestui cântec trebuie auzită. Ștefan nu e doar un artist fabulos, ci și un prieten care mi-a fost alături încă de la început! De-abia aștept să descoperiți noul nostru cântec și videoclip: "Ține-mă de mână"!" - spune Loredana.
Muzica și versurile piesei îi aparțin lui Ștefan Bănică, iar videoclipul este regizat de David Mogan, care, prin propunerea lui regizorala, prin modalitatea de filmare și editare, completează perfect mesajul și atmosfera piesei “Ține-mă de mână”.