A fost un weekend de poveste în ,,West Side Christmas Market”, târgul cu tematică de Crăciun, organizat de UNTOLD Universe, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6 din București. Peste 155.000 de oameni s-au bucurat de magia sărbătorilor de iarnă în Parcul Drumul Taberei, între 28 noiembrie și 1 decembrie.
Fuego, Direcția 5 și Irina Sârbu au întreținut distracția pe scena West Side Christmas Market și au bucurat zeci de mii de inimi.
Urmează o nouă săptămână plină de surprize pentru participanți în ,,West Side Christmas Market”, unde sunt așteptați să concerteze artiști precum Jean Gavril, Alina Sorescu, Viorica Pintilie și Night Lights.
Programul concertelor din perioada 5 decembrie - 8 decembrie
Scena ,,West Side Christmas Market” rămâne, și anul acesta, unul dintre principalele puncte de atracție și entertainment din Parcul Drumul Taberei. Aici participanții își vor da întâlnire cu unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului, care vor oferi seri memorabile cu colinde, muzică de Crăciun și nu numai.
Săptămâna aceasta vor urca pe scenă:
• 5 decembrie, ora 19:00 - Viorica Pintilie & Jazz Band
• 6 decembrie, ora 19:00 - Jean Gavril
• 7 decembrie, ora 19:00 - Night Lights
• 8 decembrie, ora 18:00 - Alina Sorescu
Ateliere de decorat turtă dulce și scrisori pentru cei dragi
Tot săptămâna aceasta, cei mici pot participa la un atelier special de ornat turtă dulce. Atelierul este deschis de luni până vineri, între orele 17:00 și 21:00, iar sâmbăta și duminica, între orele 14:00 și 21:00. Atât cei mici, cât și cei mari pot vizita zonele speciale din ,,West Side Christmas Market”, unde pot redacta scrisori pentru persoanele dragi sau chiar pentru Moș Crăciun.
De asemenea participanții de la ,,West Side Christmas Market” au o mulțime de locuri instagramabile pentru fotografii și photo cornere tematice, iar cei mai norocoși pot primi cadouri precum dulciuri, mănuși și căciuli din partea partenerilor târgului. Atracții și activități la West Side Christmas Market Copiii au la dispoziție un tărâm de poveste, plin de distracții și surprize la ,,West Side Christmas Market’’. Un patinoar de 600 de metri pătrați îi așteaptă să se bucure de distracție pe gheață. Patinoarul este deschis zilnic, în intervalul 10:00 - 22:00.
Caruselul și roata panoramică impresionantă de 33 de metri înălțime oferă momente unice și panorame de neuitat. Cei mici pot vizita Căsuța Creatorilor sau Căsuța lui Moș Crăciun, unde îi așteaptă ateliere creative pline de culoare și activități interactive.
Copiii îl pot întâlni pe Moș Crăciun de miercuri până vineri, în intervalul 16:00-21:00, iar sâmbăta și duminica, între orele 11:00 și 21:00. În plus, cu ajutorul realității virtuale, vor putea porni într-o aventură magică alături de reni, direct spre casa lui Moș Crăciun din Laponia. Cei mai îndemânatici au ocazia să câștige jucării de pluș gigantice cu tematică de Crăciun, participând la probe speciale.
90 de căsuțe cu bunătăți și cadouri îi așteaptă pe oaspeți la ,,West Side Christmas Market”
Anul acesta, numărul vendorilor este cel mai mare de până acum. “West Side Christmas Market” va oferi oaspeților și o experiență gastronomică deosebită, care va întruni savoarea preparatelor tradiționale românești, cu arome deosebite din alte bucătării ale lumii. Nu vor lipsi deserturile, vinul fiert și cadourile pregătite cu migală de artizani iscusiți.
Program: Târgul ,,West Side Christmas Market” este deschis de luni până vineri vineri între orele 14:00 - 22:30, iar sâmbătă și duminică în intervalul 11:00 - 22:30.