Dar cum să găsești răspunsul la această întrebare când lobul frontal, adică sediul controlului personalității, responsabil de funcționarea executivă, de planificare, organizare, gestionarea timpului, autocontrol se maturizează abia în jurul vârstei de 25 de ani?
Cum ne putem ajuta copiii ca în acest proces de autocunoaștere, pe drumul către maturizare, să învețe să aleagă fără a se pune în pericol?
Cum le putem transmite o structură care să-i ajute să ia decizii bazate pe logică, dar în același timp să întărim ideea că ei au controlul asupra comportamentului lor?
Unul din cele mai importante lucruri este să acceptăm că, indiferent ce am face și oricât ne-am dori să-i protejăm, în această etapă:
- vor mai și greși,
- vor alege bazându-se mai mult pe emoții decât pe rațiune,
- se vor conforma din dorința de a aparține și vor face ce face majoritatea celor de vârsta lor: vor testa, vor experimenta, vor provoca.
Important este ca noi să le fim aproape, să le vorbim de consecințele acțiunilor lor, să-i ajutăm să învețe din greșeli, să vorbim cu ei despre cum a fost pentru noi când eram de vârsta lor.
Un altfel de copilărie
Noi, părinții din ziua de azi, avem încă o provocare: să ținem cont de faptul că generația actuală de adolescenți se confruntă, pe lângă toate provocările generațiilor anterioare, și cu „marea remodelare a copilăriei, în care copilăria bazată pe telefon a înlocuit copilăria bazată pe joacă, devenind astfel principala cauză a epidemiei internaționale de boli mintale în rândul adolescenților", după cum afirmă Jonathan Haidt în cartea sa, „O generație în pericol".
Autorul vorbește despre cum petrecerea timpului în fața dispozitivelor electronice îi privează pe adolescenți de a crea relații de prietenie autentice în lumea reală, de a experimenta lucruri specifice vârstei și de a învăța să gestioneze anumite situații.
Libertate vs. limite
De asemenea, este întărită ideea că unii părinți își controleaza excesiv copiii în lumea reală și le oferă libertate fără limite în spațiul virtual, unde pericolul este de foarte multe ori mai mare.
Iată un alt aspect important, valabil atât în lumea reală, cât și în cea virtuală. Tinerii noștri au nevoie de libertate cu limite. Ei trebuie să știe că limitele îi ajută să fie disciplinați, să aibă un autocontrol bun, să poată spune NU atunci când este cazul.
Ușurința cu care adolescenții obțin plăcerea și starea de fericire în spațiul virtual este una din cauzele lipsei de motivație, a tristeții și a lipsei de satisfacție în lumea reală. În viața reală, trebuie să muncești pentru a obține ce îți dorești. În viața reală, dacă greșești, e mai greu să îndrepți lucrurile, iar validarea nu se obține la fel de ușor ca pe rețelele sociale.
Ce putem face este să petrecem cât mai mult timp cu ei mulându-ne pe interesele lor, fiind disponibili când ei au chef de vorbă. În adolescență, copiii noștri exersează sub supravegherea noastră lucrurile pe care în momentul maturizării ar trebui să știe să le gestioneze singuri.
De la a-și face ordine în cameră, a avea o rutină de îngrijire, a fi atenți la nevoile organismului, la igiena somnului, autocontrolul în privința timpului petrecut în fața dispozitivelor electronice, gestionarea bugetului lunar, relațiile cu familia extinsă, implicarea în activitățile școlare, ajutorul oferit la treburile casnice, petrecerea timpului liber, până la formarea și menținerea unor relații de prietenie și, mai târziu, de iubire: toate acestea sunt lucruri pentru care avem datoria să le formăm pe o structură care să-i ajute și să-i ghideze în a lua propriile decizii.
Cum antrenăm lobul frontal în dezvoltare
Modalitatea de a substitui lobul frontal al adolescentului nostru este prin întrebări specifice, de genul:
• Care este planul tău?
• Cum vezi tu lucrurile?
• Ce crezi că se poate întâmpla dacă acționezi în felul acesta?
• În ce fel crezi că vor reacționa prietenii tăi la comportamentul tău?
• Care ar putea fi cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla în această situație?
Întrebările ghidate, bazate pe reflecție, sunt menite să-i ajute pe tinerii noștri să-și răspundă anumitor dileme specifice vârstei, dar și să-și formeze ei înșiși o structură care să-i ajute în situații dificile.
Așadar, părinții pot fi un substitut temporar al lobului frontal al adolescenților atunci când înțeleg provocările cu care aceștia se confruntă, creând un spațiu sigur în care copiii să poată lua decizii raționale și să-și asume răspunderea pentru acțiunile lor.
Foto: Freepik
