Adaptabilitatea: superputerea care decide cine supraviețuiește și cine strălucește

În viață, succesul nu îi revine celui care aleargă cel mai repede, ci celui care știe când să își schimbe ritmul, direcția sau... încălțămintea.

Suntem înconjurați de mesaje care ne spun cum „ar trebui” să fim, ce să purtăm, cum să ne comportăm. Însă adevărata măiestrie a adaptabilității nu stă doar în capacitatea de a ne conforma, ci în aceea de a ne croi propriul drum, în propriul stil, fără să ne pierdem autenticitatea.

Ani la rând, mi-am modelat garderoba în funcție de ritmul vieții mele. Când parcurgeam orașul pe bicicletă sau pe jos, am renunțat la tocuri în favoarea încălțărilor confortabile. Când evenimentele au cerut eleganță, am redescoperit forța și încrederea care vin odată cu câțiva centimetri în plus. Iar apoi, într-o dimineață banală, în fața dulapului, mi-am pus o întrebare simplă: Cu ce mă încalț azi?


Era o zi de alergătură, deci logic ar fi fost să aleg ceva sport. Dar rochiile mă fac să mă simt bine. Și dacă pot împăca și capra și varza? Variantele clasice nu mă atrăgeau—ghetele elegante ar fi devenit incomode, iar pantofii sport nu îmi reflectau energia de atunci. Așa că am ales bocancii rock. Și, plimbându-mă cu ei prin casă, mi-am dat seama că erau exact ceea ce aveam nevoie. Nu doar pentru confort, ci pentru că mă reprezentau.

În acel moment, m-am întrebat: De ce nu îmi aleg încălțămintea conform propriului meu gust? De ce să nu găsesc bocanci adaptați sau reinterpretări ale acestora chiar și pentru evenimente ce impun o anumită eleganță? Oare cât de des facem alegeri nu pentru că ne plac cu adevărat, ci pentru că am fost învățați că așa trebuie?

Dar ce se întâmplă când începem să ne ascultăm impulsurile inimii? Când descoperim că putem redefini eleganța, puterea, feminitatea sau orice alt concept care ni s-a livrat într-un ambalaj prestabilit? Acum zeci de ani, Coco Chanel a dat cu crinolinele și corsetele de pământ și a îmbrăcat pantaloni. Fără să îmi propun să mă erijez într-o revoluționară a modei, în cele din urmă, moda este ceea ce-mi șade bine.

Poate că adevărata adaptabilitate nu este doar despre capacitatea de a te schimba, ci despre curajul de a alege ceea ce îți place cu adevărat, indiferent de normele impuse.

Cum îți creezi propriul drum?

Ascultă-ți instinctele și alege ceea ce te face să te simți confortabil și încrezătoare.

Nu te lăsa constrânsă de așteptările sociale sau de tendințele dictate de alții.

Experimentează cu stiluri diferite și găsește ceea ce ți se potrivește cu adevărat.


Amintește-ți că feminitatea și puterea nu sunt definite de haine sau accesorii, ci de felul în care te simți în ele.

Nu îți fie teamă să îți creezi propriul drum, fie că este în modă, în carieră sau în viață.

Încrederea în tine este cel mai important accesoriu – poart-o cu mândrie!

Adaptabilitatea nu înseamnă doar schimbare. Înseamnă să ne găsim pe noi însene în fiecare alegere pe care o facem. Și uneori, cel mai important pas înainte începe cu decizia de a purta exact ceea ce ne face să ne simțim bine.

Foto: Freepik