Ticurile sunt acțiuni motorii sau vocale, rapide, bruște și fără o intenție conștientă.
Ele se manifestă în principal în copilărie, vârsta debutului fiind de obicei între trei și zece ani, iar băieții sunt mai afectați în comparație cu fetele.
Ticurile tranzitorii apar frecvent în rândul persoanelor tinere. Ele nu persistă mai mult de un an, dar pot reapărea pe parcursul mai multor ani, uneori rămânând chiar neobservate.
Tipuri de ticuri care apar la copii
Ticurile pot fi simple sau complexe. Cele simple au o durată scurtă și pot include: clipitul, grimasele, ridicarea umerilor, spasme ale brațelor, mișcări ale degetelor, trosnirea maxilarelor, încruntarea, trosnirea degetelor, zvâcniri rapide ale oricărei părți ale corpului.
Dintre ticurile vocale simple amintesc aici: dregerea vocii, mormăitul, plescăitul, tusea, fluieratul, lătratul.
Ticurile complexe au o durată puțin mai lungă și includ de multe ori o combinație de ticuri simple. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt: țopăitul, mușcatul buzelor, răsucirea, ciupitul, copropraxia (gesturi obscene), ecopraxia (imitarea mișcărilor altor oameni), tiparele complexe de respirație, șoptitul, palilalia (repetarea propriilor cuvinte sau expresii), ecolalia (repetarea cuvintelor altora).
De ce apar ticurile
Deși nu se cunosc cu exactitate cauzele apariției ticurilor, factorii genetici și de mediu influențează expresia și gravitatea ticurilor. De asemenea, trebuie precizat că ticurile sunt agravate de anxietate, stres, oboseală.
Dacă ticurile persistă mai mult de un an, dacă afectează viața de zi cu zi a copilului, dacă observați că cel mic devine mai trist, se izolează de ceilalți copii sau dacă ticurile sunt dureroase sau provoacă disconfort fizic, trebuie solicitat ajutorul unui specialist.
Părinții ar trebui să se îndrepte către un medic psihiatru pediatru, căci de multe ori ticurile se asociază și cu alte afecțiuni precum: anxietate, ADHD, tulburare obsesiv compulsivă.
De un real ajutor este și evaluarea psihologului clinician, căci acesta, prin întrebări specifice, obține o relatare detaliată a localizării, frecvenței și severității ticurilor, a istoricului familial de ticuri, a modului cum percepe copilul și familia acestuia ticurile, dacă ticurile au efecte negative asupra funcționării zilnice, dacă cel mic este tachinat pe seama ticurilor. Evaluarea stabilește și modul în care stima de sine a copilului este afectată, precum și starea de dispoziție a acestuia și modul în care răspunde provocărilor.
Odată urmați acești pași, familia are nevoie de consiliere psihologică în vederea înțelegerii situației cu care se confruntă copilul.
Unul din cele mai importante aspecte pe care părintele unui copil cu ticuri ar trebui sa le înțeleagă este că ticurile nu ar trebui privite ca niște comportamente voluntare. Cei apropiați își pot arăta sprijinul oferindu-i copilului un mediu calm si relaxat.
De multe ori, copiii se străduiesc să-și controleze ticurile la școală sau când sunt în preajma celor de vârsta lor, iar când ajung acasă, dacă mediul îi oferă sigurantă, ei se manifestă eliberând ticurile pe care le-au înfrânat o scurtă perioadă de timp.
Cum scăpăm de ticuri
Nu atrageți atenția asupra ticurilor, amintiți-vă permanent ca ele nu pot fi controlate. Dacă observați că ticurile s-au intensificat, discutați cu copilul și încercați să-l ajutați să reducă stresul și anxietatea prin activități specifice precum desenul, pictura, exercițiile fizice.
- Sportul ajută la eliberarea energiei în exces și reduce tensiunea acumulată.
- Odihna este extrem de importantă, căci oboseala poate duce la amplificarea ticurilor.
- La fel de importantă este și evitarea alimentelor psihoexcitante (ciocolată, dulciuri, sucuri, energizante).
De ajutor ar fi ca părintele să informeze cadrul didactic în legătură cu afecțiunea copilului, astfel încât acesta să primească înțelegere și ajutor în funcție de severitatea ticurilor și a problemelor asociate. Indiferent de situație, toți copiii se descurcă și se adaptează dacă sunt susținuți și înțeleși atât acasă, cât și la școală.
Foto: Freepik
