Ți s-a spus vreodată, în copilărie, în vreun moment de timiditate, cunoscutul proverb românesc: „Cu rușinea nu faci casă”? Ei bine, eu l-am auzit destul de des, venit din partea adulților din viața mea Asta este pentru că timiditatea (cunoscută în popor ca rușine) a fost refrenul copilăriei mele, oridecâte ori simțeam că alții erau mai mari, mai importanți, mai avuți, mai interesanți. Pe scurt, manifestam acel tip de timiditate pe care cercetătorii o denumesc timiditatea conștiinței de sine.
Dacă timiditatea temătoare se manifestă ca frică și discomfort în preajma altor persoane, timiditatea conștiinței de sine apare atunci când copiii se simt “expuși” (de exemplu atunci când sunt complimentați și se simt de-odată în lumina unor reflectoare nedorite), sau când se auto-evaluează în mod negativ. Pare-se că acest tip de “rușinare socială” debutează undeva între doi și trei ani și culminează la vârsta adolescenței.
Dacă și tu ai un copil care manifestă tendințe de timiditate atunci când trebuie să interacționeze cu persoane străine (desi acasă se exprimă liber), dacă ai observant că, atunci când vorbește cu anumite persoane din medii externe celor familiale, copilul tău evită contactul vizual și preferă să se uite “în pământ”, află că timiditatea nu trebuie să devină identitatea copilului tău, iar, în cele mai multe cazuri, tu ești resursa principală care îl poate ajuta să își ajusteze percepția de sine în relație cu ceilalți și în formarea unei identității stabile și sănătoase. Iată câțiva pași prin care îți poți ajuta copilul să își învingă gigantul timidității și să își ajusteze interacțiunile sociale în mod sănătos:
1. Identifică cauza timidității copilului tău
Este timiditatea o componentă genetică (moștenită din familie)? Este ea o parte a personalității copilului tău? De asemenea, este lipsa de îndrăzneală un comportament învățat din familie? – pentru că, adesea, copiii își imită părinții și comportamentele lor sociale. Alte întrebări pe care ți le poți adresa atunci când încerci să identifici potențialele cauze ale timidității copilului tău ar mai putea fi:
- Cât de expus a fost copilul tău la medii în care a trebuit să socializeze în primii săi ani de viață? (de multe ori, aptitudinile sociale pot lipsi datorită lipsei de interacțiuni sociale libere care trebuie să aibă loc până la vârsta de 5 ani);
- Ce fel de relație are copilul tău cu tine? (este atașamentul său față de tine unul securizant sau nu? Din postura de părinte, îi dai libertatea de a își explora independența sau ești prea protectiv cu el?);
- A avut copilul tău parte de critică aspră din partea unor figuri semnificative din viața lui? (frați, părinți, bunici, prieteni, etc.);
- Ce fel de relație a dezvoltat copilul tău față de eșec? (a fost el împins de la spate să aibă performanțe dincolo de capacitățile sale, după care a fost criticat aspru?).
Vei vedea cum răspunsurile la aceste întrebări te vor ajuta să înțelegi climatul mental și emotional al copilului tău, iar apoi să poți să adaptezi intrumentele prin care să îl ajuți să se dezvolte în mod sănătos din punct de vedere social și emotional, respectându-i, în același timp, limitele sale personale.
2. Ajustează-ți propria atitudine față de timiditatea copilului tău.
Pentru că influența ta în viața copilului tău e mult mai mare decât o poți măsura la acest moment în creșterea lui, propune-ți să ai o mentalitate pozitivă cu privire la tendințele sale de rușinare. În primul rând, ai grijă ca termenii timid sau rușinos să fie eliminați din vocabularul tău, în special atunci când încerci să îi “scuzi” timiditatea în fața altor persoane cu care interacționează. Știi că fiecare cuvânt pe care îl folosești din perspectiva autorității tale de părinte are puterea de a contura identitatea copilului tău (el va ajunge să creadă că esența personalității sale stă în faptul că este timid). În schimb, arată-i empatie și susținere și oferă-i ajutor în încercarea sa de a socializa. De asemenea, atunci când alte persoane îți etichetează copilul ca fiind rușinos, să intervii cu autoritate și înțelepciune, corectând această etichetă în auzul său: Nu, băiatul/ fata mea nu e rușinos/rușinoasă, dacă petreci puțin mai mult timp cu el/ea vei vedea ce partener de discuții pe cinste vei avea!
3. Încurajează-ți copilul să socializeze, cu pași mărunți:
Da, deși copilul tău poate fi introvertit sau cu un trecut al experiențelor de socializare ușor nefericite, timiditatea nu trebuie să fie bătută în cuie ca esență a personalității sale, și, în niciun caz, nu trebuie să devină identitatea copilului tău. Iată niște idei practice prin care îl poți încuraja să își dezvolte încrederea în sine atunci când socializează:
- Creează un mediu sigur în care să discutați deschis despre timiditatea sa. Întreabă-l în mod sincer, fără critică, ce emoții simte atunci când e pus sub lumina reflectoarelor și ajută-l să creioneze prin cuvinte care este frica/fricile sale într-un astfel de moment.
- Vulnerabilizează-te și împărtășește-i câteva momente din viața ta (în special din copilărie) în care ai experimentat timiditate. Deschide-te și spune-i ce ai simțit în acele momente, dar și modalitatea prin care ai reușit să îți înfrângi frica. Împărtășește-i strategiile sociale pe care le-ai învățat de-a lungul anilor, și invită-l să le exersați împreună.
- Încearcă să stabiliți împreună obiective prin care copilul tău poate deveni mai curajos în interactiuni sociale: cădeți împreună de-acord pe diverși pași mărunți pe care el să îi exerseze (Pentru copii extrem de timizi, un prim pas ar putea fi chiar curajul de a spune primul “Bună ziua” sau “Salut” persoanelor noi).
- La fiecare încercare a copilului tău de a ieși din zona timidității, asigură-te că îl apreciezi și îl încurajezi. De cele mai multe ori, cel mai bine este să nu îl expui nici cu lauda în fața celorlalți – asigură-te că îi apreciezi efortul în privat. De asemenea, caută să îți apreciezi copilul în mod real de fiecare dată când acesta excelează în vreuna din abilitățile sale. Atitudinea ta față de potențialul lui îl va ajuta să se prezinte înaintea lumii cu siguranța faptului că are valoare - tu i-ai certificat acest lucru, și nu mai are nevoie de alte validări pentru a și-o asuma.
- Încurajează-ți copilul să își depășească zona de confort expunându-l diverselor situații sociale noi. Asigură-te că aceste situații sunt în controlul tău: însoțește-l, ajută-l să interacționeze cu ceilalți și intervino atunci când lucrurile scapă de sub control. De asemenea, ajută-l să se acomodeze noilor situații de socializare încă de acasă, prin diverse jocuri de teatru pe care le puteți juca împreună (imaginează-ți diverse scenarii de socializare la care poate fi expus. De exemplu: la piscină întâlnește un băiat nou care îl întreabă dacă îi poate împrumuta perechea lui de ochelari de apă) și jucați pe rând rolurile din scenariu).
- Condu prin exemplu. Asigură-te că ești văzut și observat de copilul tău interacționând cu ceilalți cu siguranță de sine. El va “prinde din aer” felul tău de-a fi și va încerca să te copieze – după cum și puii animalelor observă fiecare mișcare a părinților lor, iar apoi copiază comportamentul lor în încercarea de a supraviețui și de a deveni independenți.
Mulți părinți au impresia că școala ar trebui să rezolve problema timidității copiilor lor.
Într-adevăr, de multe ori noi, profesorii, folosim toate strategiile cunoscute pentru a-i încuraja să se exprime și să aibă încredere în capacitățile personale. Iar lucrul acesta dă roade, slavă Domnului! Însă noi vom reuși să facem doar ce ne este accesibil nouă, din postura de formatori educativi. Autoritatea de bază în dezvoltarea fructuoasă a copilului tău vei fi întotdeauna tu, părintele.
Chiar dacă nimeni nu poate garanta depășirea totală a timidității (datorită complexității factorilor care conduc la apariția ei în copilărie), un lucru e sigur: tu, părintele, ești prima resursă a copilului tău în încercarea de a-și clădi o stimă de sine sănătoasă care să conducă la curajul de a se prezenta înaintea lumii. Și cât de satisfăcător poate fi sentimentul devenirii pe care ni s-a dat să îl oferim noi înșine copiilor noștri!
Foto: Freepik
