Musical despre Michael Jackson, jucat pe Broadway

La aproape 10 ani de la moartea lui Michael Jackson, viaţa regelui muzicii pop va fi subiectul unui musical care se va juca pe Broadway.

Potrivit primele informaţii, premiera va avea loc în 2020, iar show-ul va cuprinde doar momentele pozitive din viaţa şi cariera lui, începând de la copilăria sa alături de Jackson 5.

Cea care va scrie textul este Lynn Nottage, de două ori premiată cu Pulitzer, care ar fi primit permisiunea fraţilor artistului.

Spectacolul va include cântece ale lui Michael , iar coregrafia va fi semnată de Christopher Wheeldon, un mare nume al baletului, care a lucrat la Londra şi la New York.

Cirque du Soleil a pus deja în scenă două spectacole despre Michael Jackson: „Michael Jackson One“ se joacă din 2014 şi poate fi văzut în Las Vegas, şi „Michael Jackson The Immortal World Tour“, care s-a jucat din 2011 până în 2014.

Michael Jackson a murit în 2009, la vârsta de 50 de ani din cauza unei supradoze cu medicamente prescrise de medical lui pentru a-l ajuta să doarmă.