Smiley rămâne antrenor la “Vocea României” – “Mă simt ca și cum aș fi la prima ediție”

Noul sezon al emisiunii “Vocea României” aduce câteva schimbări în privinţa antrenorilor.

Astăzi a fost anunţat numele celui de-al treilea antrenor, nimeni altul decât Smiley, care continuă acest show de televiziune.

“Freza se mai schimbă, vecinii se mai schimbă, dar Vocea rămâne. Smiley este al treilea antrenor la Vocea Romaniei!” este anunţul oficial.

Aflat la “Vocea României” încă din primul sezon, Smiley a declarat:

„Pentru mine, a fi antrenor la Vocea României este o extensie a lucrurilor pe care le fac zi de zi și o școală, în același timp. Fiecare sezon e o bucurie, pentru că ascult foarte multe voci extraordinare și cunosc oameni care își doresc cu adevărat să facă o carieră în muzică. E locul ideal pentru mine să descopăr talente. În momentul în care vorbesc pentru concurenți, parcă vorbesc și pentru mine, și eu am o grămadă de lucruri de învățat de la ei. În plus, are show-ul ăsta un mod de a te surprinde cum n-am mai văzut. După atâtea sezoane, după ce am ascultat mii de voci, mă simt înainte de sezonul 8 ca și cum aș fi la prima ediție. Asta e magia pe care o aduce Vocea României”, a spus Smiley.

Smiley a câştigat două dintre ediţii, Ştefan Stan şi Ana Munteanu reuşind să câştige marele trofeu, iar acum antrenorul îşi doreşte un nou premiu.

Artistul îi va avea colegi pe Irina Rimes, nou intrată în acestă producţie, pe Tudor Chirilă, iar cel de-al 4-lea antrenor se spune că ar putea fi Andra.

Se pare că “Vocea României” se va despărţi de Loredana si Adi Despot, însă pentru moment nu avem confirmarea oficială.