Cum arată primul trailer al filmului “Moromeţii 2”, cu Horaţiu Mălăele în rolul principal

La 33 de ani distanţă de la lansarea filmului “Moromeţii”, regizorul Stere Gulea continuă povestea familiei lui Ilie Moromete.

Filmul are premiera pe 5 noiembrie, urmând să fie lansat pe 16 noiembrie în cinematografle din toată ţara.

Primele secvenţe din “Moromoeţii 2” au fost lansate deja, în rolurile principale fiind distribuiţi actorii Horațiu Mălăele, Dana Dogaru şi Iosif Paștina.

Filmările lungmetrajului au avut loc la Talpa, în judeţul Teleorman, şi în Bucureşti, iar întâmplările sunt inspirate din romanul “Viaţa ca o pradă”, al doilea volum din “Moromeţii” şi din publicistica lui Marin Preda.

Familia lui Ilie Moromete este urmărită în perioada de după Cel de-al Doilea Război Mondial, când în România se instala comunismul.

„E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare şi teamă. Iar lumea aceea pe care o ştiam dispare, de fapt. Asta m-a şi atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supravieţuit până în anii ‘50 colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi”, a declarat Stere Gulea.

Nume mari ale filmului şi teatrului românesc se regăsesc în distribuţia filmului: Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete), Iosif Paştina (Niculae Moromete) - aflat la debutul într-un rol principal în cinema, Răzvan Vasilescu (Cocoşilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moaşei), Florin Zamfirescu (Ţugurlan), George Mihăiţă(Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan) şi cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (Directorul şcolii).