Fie că vorbim de acorduri pop jucăușe, de complexitatea compozițiilor clasice, de elitismul jazz-ului, de intensitatea refrenelor rock sau de puterea vindecătoare a sunetelor din natură, muzica aduce lacrimi, fiori, veselie, alinare, confort, satisfacție.
Impactul muzicii asupra sănătății fizice și psihice nu este de neglijat, sute de studii punând în evidență puterea acesteia în managementul anxietății, diminuarea simptomelor depresive sau stimularea sistemului imunitar. Ba mai mult, meloterapia completează cu succes tratamentele convenționale recomandate într-o varietate de tulburări, de la Alzheimer la autism.
Felul în care este implicată muzica în procesele personale de reglare emoțională sau funcționare cognitivă este însă variat. Fie că vorbim de distracție, revitalizare și încărcare cu energie, experimentare de senzații puternice, concentrare și focus atențional sau dimpotrivă, distragerea atenției, descărcare sau alinare emoțională, alegerile muzicale influențează sănătatea noastră mentală și stimulează anumite tipuri de răspunsuri neurologice.
Muzica împlinește funcții psihologice importante, îmbunătățind performanța în anumite sarcini specifice și reducând plictisul asociat sarcinilor repetitive.
Studii importante de psihologie socială au arătat că alegerea anumitor stiluri muzicale și structurarea preferințelor muzicale, decurg cu precădere din felul în care ne definim identitatea socială; astfel, cei care se definesc ca intelectuali rafinați vor prefera jazz-ul sau muzica clasică, rebelii și contestatarii normelor sociale își vor scutura capetele în ritmuri rock, iar creativii vor prefera ritmuri neconvenționale, în afara curentelor mainstream.
Pe de altă parte, accesibilitatea tot mai mare la o diversitate uriașă de stiluri muzicale face ca astăzi, persoane cu trăsături de personalitate, nivel de educație, sex și vârste diferite, să asculte muzică, pe criterii care foarte adesea nu se lasă prinse în niciun tipar statistic.
Un singur filtru pare să iasă în evidență - impactul muzicii asupra stării emoționale.
Tehnicile de imagistică cerebrală arată că procesarea experiențelor muzicale se realizează în structurile primitive ale creierului, responsabile cu activarea emoțiilor, reglarea motivației și sistemul natural de recompensă al creierului. Ba mai mult, răspunsul corpului la ritm – acea mișcare tipică a capului pe care fiecare dintre noi o face atât de spontan, este comandat din cerebel și sistemul amigdalian (părți ale creierului vechi, primitiv), neavând mare legătură cu cortexul – partea superioară, rațională și sofisticată a creierului nostru, implicată în procesele complexe ale învățării.
Misterul producerii emoției în procesul de ascultare a muzicii pare a fi explicat de faptul că, atunci când mintea noastră dansează pe portativ, sunt stimulați și conectați simultan centrii nervoși implicați în structuri afective, limbaj și memorie implicită, ceea ce face ca muzică să fie procesată de creier ca o experiență sinestezică.
Astfel se explică cum în play-list-ul unui iubitor de Bach se poate afla temporar pe „repeat” vreo obsesie vinovată de tip Taylor Swift, cum iubitori de jazz sofisticați pot îngâna „Ups! I did it again” sau cum în repertoriul celor mai furioase trupe rock se poate naște cea mai tandră și duioasă baladă.
Poate fi muzica evaluată, judecată, analizată, interpretată și etichetată? Da, categoric. La finalul zilei însă, contează cum este simțită.
