Celebra piesă vestimentară a fost cumpărată cu 298.000 de dolari, de aproape 3 ori mai mult decât suma la care fusese evaluată iniţial.
Cumpărătorul este Milton Verret, un om de afaceri din Texas, care a mai achiziţionat şi alte 100 de obiecte din vasta colecţia rock 'n roll licitată acum.
Jacheta are pe spate semnătura lui Michael Jackson, realizată cu un marker permanent argintiu şi a fost purtată de acesta pe parcursul turneului “Bad”, programat în perioada 1987-1989.
Jacheta din turneul “Bad” este una dintre piesele vestimentare reprezentative ale Megastarului, la fel ca şi haina din “Thriller”, vândută în 2011 pentru suma de 1,8 milioane de dolari.
Denumită ''The Icons & Idols: Rock-N-Roll'', licitaţia s-a desfăşurat timp de două zile, iar colecţionarii au putut cumpara obiecte care le-au aparţinut unor mari nume din muzică: Bob Dylan, Paul McCartney, Eric Clapton şi componenţii trupei U2, The Edge şi Bono.
O chitară a lui Prince, la care acesta a cântat la ultima sa reprezentaţie pe scenă, s-a vâdut cu 156.250 de dolari, iar jacheta de motociclist cu care artistul a aparut în clipul”Purple Rain” a fost adjudecată pentru 37.500 de dolari.