Domingo Jr. va avea alături, pe scenă, atât artiști internaționali, cât și îndrăgiți artiști naționali – soprana Irina Polivanova, artistul Aydar Gaynullin, tenorul Alin Stoica, care a participat alături de Trooper la Eurovision, și cântărețul de origine moldovenească Valentin Boghean.
Laura Bretan s-a născut în 2002 în Chicago, Illinois, într-o familie de români. La numai 13 ani a uimit America în cadrul show-ului America’s Got Talent, unde s-a clasat pe locul șase. În 2016 a ridicat sala și juriul în picioare la audițiile Românii au Talent, concurs la care Laura a câștigat premiul cel mare. Românca s-a aflat printre finaliștii de anul acesta ai Eurovision, unde a participat cu piesa ”Dear Father”. Deși s-a clasat pe locul al doilea, Laura a câștigat cel mai important vot, cel al publicului.
Evenimentul Plácido Domingo Jr. & friends va avea loc la București pe 17 aprilie. Spectacolul va se va desfăşura la Sala Palatului, iar artistul va fi acompaniat de Orchestra Metropolitană București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, într-o combinație de muzică clasică și ritmuri care amintesc de epoca swing, îmbinate cu o bază solidă de jazz și un aranjament orchestral fluent, ducând clasicul crossover într-o direcție cu totul nouă.
Biletele se pot achiziționa de pe site-ul eventim.ro și din magazinele partenere: Carrefour, Germanos, Orange, Vodafone, OMV, Muzica Store, Librăriile Humanitas și Cărturești, precum și Cinema Pro.