Johnny Depp, într-o relaţie cu o tânără dansatoare din Rusia. Cum arată noua lui iubită

Actorul Johnny Depp iubeşte din nou, starul din “Piraţii din Caraibe” fiind de anul trecut într-o relaţie cu o tânără dansatoare din Rusia.

Depp a fost în centrul atenţiei după divorţul extrem de mediatizat de Amber Heard, care l-a acuzat de violenţă domestică, iar actorul încearcă să-şi refacă viaţa.

Potrivit ziarului Daily Mail, Johnny Depp ar avea o relaţie cu Polina Glen, o tânără de 20 şi ceva de ani, originară din Sank Petersburg, pe care a cunoscut-o la o petrecere la Los Angeles, în 2018.

Se pare că de atunci cei doi sunt nedespărţiţi şi îşi fac planuri de căsătorie. Fata îl însoţeşte peste tot pe Johnny, care e mai tot timpul pe drumuri cu trupa sa, The Hollywood Vampires. De curând, cei doi au fost surprinşi împreună în timpul unei escapade la Belgrad.

În momentul în care l-a cunoscut pe Johnny Depp, Polina nu ştia, se pare, cine este acesta, însă tânăra are o influenţă pozitivă asupra actorului de 55 de ani. “Polina nu are niciun interes, este cu picioarele pe pământ şi diferită de fetele din Los Angeles”, a dezvăluit o sursă.

Pentru Johnny Depp, aceasta este prima relaţie serioasă după divorţul de Amber Heard. Polina s-a mutat în vila lui de pe Sunset Boulevard, iar cei doi călătoresc des împreună, în special în Europa. “Lui Johnny nu îi place să stea departe de ea.”