“La Gomera”, filmul lui Corneliu Porumboiu, a avut premiera la Cannes. Imagini cu actorii de pe covorul roşu

Regizorul Corneliu Porumboiu şi-a prezentat la Festivalul de Film de la Cannes filmul “La Gomera”, aflat în competiţie pentru Palme d’Or, iar actorii Vlad Ivanov, Rodica Lazăr şi Catrinel Marlon au fost prezenţi pe Croazetă alături de regizor.

Al 5-lea lungmetraj al lui Porumboiu a avut parte de cronici pozitive, după ce regizorul şi-a schimbat stilul şi a realizat un film noir, ritmat şi cu scene de acţiune.

 “La Gomera” spune povestea lui Cristi, un poliţist corupt din Bucureşti, care intră în afaceri cu traficanţii de droguri. Atras de frumoasa Gilda, el ajunge pe insula La Gomera, din Spania unde trebuie să înveţe “el silbo”, o limbă fluierată ancestrală, secretă, pentru a-l putea elibera pe un mafiot închis la Bucureşti.

Filmările au fost realizate în România, dar şi în Spania şi Singapore, o premieră pentru cineastul român care până acum nu filmase decât în ţara sa.

“La Gomera” va fi lansat în cinematografele din România la mijlocul lunii septembrie, dar înainte va fi proiectat şi la TIFF.

Foto: Gettyimages.com, Facebook