Marea doamnă a comediei româneşti acorda în urmă cu 10 ani un interviu pentru taifasuri.ro în care vorbea cu emoţie şi umor despre anii copilăriei, despre părinţii extraordinari pe care i-au avut şi care i-au insuflat dragostea pentru artă, despre primii paşi în teatru, dar şi despre bărbatul care i-a stat alături şi a susţinut-o.
Actriţa s-a născut într-o familie iubitoare, unită, cu nişte părinţi extraordinari, care au făcut tot posibilul să îşi crească frumos cei cinci copii.
„Am avut o familie unită, cu nişte părinţi extraordinari, care ne-au alimentat de mici dragostea pentru artă. Eram cinci copii, trei fete şi doi băieţi, şi am avut o viaţă îmbelşugată, până într-o zi... În 1940 am plecat în refugiu şi am lăsat tot ce agonisiseră mama şi tata o viaţă întreagă. Am ajuns la bunica, la Iaşi, într-un vagon deschis şi au urmat ani grei. Când aveam 17 ani, săracul tata a fost reţinut. Am venit la Bucureşti şi i-am spus ministrului Justiţiei: «Suntem cinci copii acasă, cu o mamă bolnavă, iar tata e nevinovat. Vă rog frumos, dacă e nevoie, împuşcaţi-mă pe mine, pentru că mai sunt patru copii de crescut». Foarte tare l-am impresionat şi, după câteva ore, mi-a zis: «Fată, du-te acasă, că în trei zile vine şi tatăl tău». S-a întors bolnav, dar cu ajutorul unor oameni sufletişti a luat un post de profesor la Liceul «Ştefan cel Mare» din Suceava, unde a educat 13 generaţii de elevi, care l-au iubit enorm. Mama trebuia să devină soprană, însă visul nu i s-a mai împlinit din cauza războiului. A fost o soţie şi o mamă extraordinară!”.
Tamara Buciuceanu a iubit un singur bărbat, pe medicul Alexandru Botez, cu care se căsătorea în 1962 şi cu care avea să rămână măritată până în 1996, la moartea acestuia.
Actriţa a povestit cum soţul i-a înţeles pasiunea pentru teatru şi i-a oferit sprijin necondiţionat:
„Pe soţul meu l-am cunoscut prin intermediul unei bune prietene, Graţiela. Mi-a spus că este un om serios, care sigur o să-mi placă. Şi aşa a fost! Ne-am căsătorit în 1962 şi am rămas împreună 33 de ani, până când el a plecat la Ceruri. Am fost o femeie de casă şi gospodină. Alexandru mi-a respectat şi mi-a iubit foarte mult cariera. La un moment dat mi-a spus: «Dragă, eu mă mulţumesc şi cu titlul de prinţ consort». Era un doctor excelent, un om serios, care mi-a înţeles destinul. De un timp mă întristez când mă gândesc la cei care puteau să mai stea lângă mine şi nu mai sunt: soţul, fratele, cumnatul, colegii cu care am împărţit scena. Nu o să-i uit niciodată şi mă rog ca Dumnezeu să îi aşeze acolo sunt sunt cei drepţi”.
