A murit Marie Fredriksson, solista trupei Roxette

Artista suedeză Marie Fredriksson, cea care în 1986 crea grupul Roxette alături de Per Geesle, a murit la vâsta de 61 de ani după o luptă îndelungată cu boala.

"Cu profundă tristeţe vă anunţăm că una dintre cele mai mari şi mai iubite artiste s-a dus. Marie Fredriksson a murit în dimineaţa zilei de 9 decembrie din cauza problemelor mai vechi de sănătate pe care le avea", a anuntat managerul cântăreţei, Marie Dimberg.

În 2002, solista Roxette a fost diagnosticată cu tumoare cerebrală și a urmat un tratament agresiv de radioterapie si chimioterapie. 

Marie Friedriksson s-a născut pe 30 mai, în 1958, în sudul Suediei. În 1986, alături de Per Gessle, a creat trupa Roxette, care a devenit rapid una dintre cele mai iubite trupe pop.

Formaţia a cunoscut succesul la sfârşitul anilor 80 o dată cu lansarea albumului "Look Sharp!" Al treilea album al grupului, "Joyride", apărut în 1991 a fost, de asemenea, un mare succes.

Melodii precum „The Look”, „Dressed for Success”, „Listen to Your Heart”, „Dangerous”, „It Must Have Been Love”, „Joyride” şi „Milk and Toast and Honey” au devenit rapid hit-uri, fiind ascultate în toată lumea.

Marie era căsătorită cu Mikael Bolyos şi avea doi copii, o fiică de 26 de ani, Inez Josefin şi un fiu, Oscar, de 23 de ani.