Organizaţia Hope and Homes for Chlidren scoate copiii din orfelinate şi îi duce în familii sau în centre familiale. De la 100.000 de mii de copii în centrele de plasament, România a ajuns în prezent la sub 7000, iar de la 740 de orfelinate s-a ajuns la 160 şi numarătoarea continuă. “Fiecare număr înseamnă un copil şi cu cât îi aducem mai repede în familii, cu atât mai bine”, a spus Ştefan Dărăbuş în Magic Start. “Fiecare zi în plus petrecută într-un orfelinat, e o zi pierdută pentru copii”.
Orfelinatele ar trebui închise până în 2024, însă termenul este forţat, iar Hope and Homes for Children consideră că România va putea rămâne fără orfelinate în 2026-2027. Mulţi dintre copiii instituţionalizaţi sunt copii cu nevoi speciale, adopţia este redusă în cazul lor şi fiecare copil trebuie evaluat separat. România încearcă să închidă vreo 50 de orfelinate prin fonduri europene, însă în realitate sunt vreo 8.
Hope and Homes for Children închide anual 8-9 instiuţii pe an. Pentru a-i ajuta pe aceşti copii, oricine poate trimite un SMS la 8844 cu mesajul “HOPE”. “Nu timpul le rezolvă pe toate, oamenii pot face asta”, a spus Ştefan Dărăbuş. Acesta a povestit despre campania HHC realizată împreună cu actorul Victor Rebengiuc, numită “Testamentul lui Rebengiuc”.
În 2020, HHC lucrează la închiderea a 13 orfelinate, iar până acum 5700 de copii s-au mutat ACASĂ. În prezent, există 3000 de copii greu adoptabili în România. Asistenţa maternală este o alternativă foarte bună, 12.000 de asistenţi maternali au în prezent în grijă 16.000 de copii. În casele de tip familial există maximum 12 copii, casele sunt în mijlocul comunităţilor, copiii pot să interacţioneze cu alţi copii, îşi fac prieteni, merg la şcoală. HHC lucrează în ţări dificile, din fosta sferă a Uniunii Sovietice, Bulgaria, Moldova, Transnistria, Republica Moldova, Ucraina, dar şi în Africa.
“Instituţionalizarea este o formă cumplită de abuz asupra copilului”, a spus Ştefan Dărăbuş. Diferitele studii făcute pe copiii instituţionalizaţi au evidenţiat faptul că în creierul lor sunt zone negre, goale, care nu se dezvoltă din cauza lipsei de stimulare, de afecţiune, de ataşament şi de apartenenţă. “Trauma cumplită nu poate fi rezolvată decât desfiinţând aceste medii cumplite.”, a declarat Ştefan Dărăbuş.
