Motivația juriului pentru premiul acordat echipei The Washington Post, din care face parte și Monica Ulmanu, a fost aceea că a publicat “o serie extraordinară de materiale de presă care demonstrează, cu precizie științifică, efectele înfricoșătoare pe care le produc temperaturile extreme pe glob”.
„Cel mai prestigios premiu pentru jurnalism din lume, Premiul Pulitzer a fost acordat echipei The Washington Post, din care face parte și Monica Ulmanu, pentru o serie de articole despre încălzirea globală. Echipa din care face parte Monica Ulmanu a documentat numeroasele locuri în care temperatura a crescut deja cu 2 grade Celsius ca urmare a schimbărilor climatice, ajungând la un prag despre care specialiştii avertizează că ar putea fi catastrofal, dacă va fi atins la nivel global”, se arată un comunicat al Universității București.
Monica Ulmanu a absolvit programul de Licență în Jurnalism și de Master în Producție Multimedia și Audio-Video. Ea a primit o bursă Fulbright în Statele Unite ale Americii, unde s-a specializat în jurnalismul vizual. A lucrat în SUA și în Marea Britanie în redacții unor publicaţii de referinţă, precum Thompson Reuters, The New York Times, The Boston Globe și The Guardian.
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii pentru jurnalism din SUA, sunt decernate începând din 1917, când editorul Joseph Pulitzer le-a instituit prin testament. Anul acesta, juriul a ales câştigătorii în urma unor dezbateri digitale, iar Dana Canedy, cea care administrează evenimentul, a anunţat numele câştigătorilor din livingul personal.